Zilele Clujului se transformă în Zilele Clujului Multicultural

Foto: Dan Bodea

Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, la conferința de presă de joi, începând din acest an Zilele Clujului își vor schimba denumirea și vor fi înlocuite de festivalul Zilele Clujului Multicultural.  Decizia a fost luată la propunerea Consiliul Civic Local de a a avea o sărbătoare multiculturală a Clujuluic.

Acest festival va cuprinde mai multe domenii, în primul rând tot ce înseamnă dimensiunea de muzică, tot ce înseamnă dimensiunea de dansuri, cea folclorică, tot ce înseamnă dimensiunile acestea de tradiții populare și așa mai departe. E importantă și dimensiunea culinară, atât de iubită de mulți, unde să ai acces și la o varză a la Cluj dar și la un ciolan cu fasole nemțesc, sau să alegi din bucătăria asiatică sau franțuzească. Practic să avem la un loc români, maghiari, germani și alte naționalități exprimate la Cluj. Alte elemente vor fi pe artă, care să fie relevante și semnificative. Adică vrem să punem în valoare avantajele acestui oraș multicultural, pe care toți le vedem și de care trebuie să ne bucurăm împreună. Vrem ca orașul Cluj să fie un model al artei de a trăi împreună și al artei de a sărbătorii împreună. Zilele Clujului vor îmbrăca forma festivalului multiculturalității”, a precizat primarul Emil Boc.

Anul acesta am cerut echipei tehnice să lucreze împreună cu actorii societății civile și să începem să creăm conceptul. Dacă se poate, facem în mai, când sunt zilele oficiale ale Clujului dacă nu, transferăm pe septembrie când se va putea cu siguranță (din punct de vedere pandemic)”, a conchis Emil Boc.

Ultima ediție a Zilelor Clujului a avut loc în anul 2019, edițiile din 2020 și 2021 au fost anulate din cauza restricțiilor pandemice.
Distribuie:

Postaţi un comentariu