Zambile, lalele și narcise, produse în premieră la USAMV Cluj-Napoca
Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a produs, în premieră, zambile, lalele și narcise destinate vânzării în magazinele proprii. Specialiștii horticoli de la SCH au îngrijit culturile în ultimele săptămâni, iar de joi, 27 ianuarie 2022, primele zambile din acest an vor fi disponibile spre vânzare la magazinul din campus.
Treptat, în funcție de înflorire, vor fi livrate din sere lalele și narcise. Iubitorii de flori vor putea găsi astfel câte trei soiuri de zambile – City of Harlem (culoare galben), Delft Blue (albastru), Woodstock (violet închis), trei de narcise – Flower Record (alb cu galben/portocaliu), Flower Drift (alb cu galben/portocaliu și petale duble), Yellow cheerfulness (galben) și tot câte trei de lalele – Monte Carlo (galben și petale duble), Peach blossom (roz cu alb și petale duble), Princeps (roșu).
Despre înființarea acestor culturi floricole și îngrijirea lor, începând din septembrie 2021, oferă detalii Ing. dr. Ioana Moldovan.
„Toate cele trei specii floricole au fost obţinute prin aşa numita cultură forţată și s-a utilizat material săditor liber de boli şi dăunători. Bulbii de zambile se supun unor tratamente cu temperaturi scăzute de 90C, timp de 8-10 săptămâni înainte de plantare, pentru bulbii de lalele este nevoie de 9-12 săptămâni, la temperaturi de 5-80C, iar pentru narcise 12-14 săptămâni, la temperatură de 90C. Aceste specii floricole preferă soluri bine drenate, argilo-nisipoase/nisipo-lutoase, bogate în humus şi un pH neutru spre uşor alcalin (pământ de grădină, pământ de frunze, nisip, mraniţă, în proporţie de 1:1:1:1). Pe parcursul întregii perioade de obţinere a acestor specii floricole se fac tratamente fitosanitare şi fertilizări, astfel încât plantele obţinute să fie de înaltă calitate din punct de vedere fitosanitar şi decorative”.
Plantele se vor comercializa la ghivece cu diametrul de 12 cm, deja ambalate cu folie protectoare, la prețul unic de 7 lei/bucată, valabil pentru fiecare specie floricolă. Programul magazinului din campus, cu intrare din Calea Mănăștur nr. 7, este între orele 8.00 – 18.00, de luni și până vineri.