Weekend cu „Muzicanții din Bremen” și „Crăiasa Zăpezii”, la Teatrul „Puck”. Ce puteți vedea de Ziua Unirii Principatelor
Micii spectatori sunt așteptați la sfârșitul săptămânii la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, unde vor fi prezentate două spectacole foarte îndrăgite de copii: „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen” (sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 11) și „Crăiasa Zăpezii” (duminică, 23 ianuarie, de la orele 11 și 12.30).
Primul spectacol al săptămânii a fost „Pălăria buclucașă”, de Tohby Riddel, prezentat marți, 18 ianuarie, de la ora 18.
Spectacol muzical la secția maghiară
În continuare, pentru sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 11, este programată la sediul instituției premiera spectacolului „A brémai muzsikusok”/„Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, în regia lui Rumi László (după ce evenimentul anunțat inițial pentru data de 15 ianuarie a fost anulat din motive medicale).
Povestea binecunoscută a „Muzicanților din Bremen” este o adaptare originală pentru secția maghiară a Teatrului de Păpuși ”Puck”. Aventura celor patru muzicieni începe, în viziunea scenică a regizorului Rumi László, în momentul în care se termină istoria cunoscută din poveste: personajele își povestesc peripețiile din trecut, reflectând asupra traseului pe care l-au parcurs. Istorisirile lor sunt prezentate prin cântece, iar muzica live integrează toate momentele spectacolului.
Distribuția este formată din Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs, Kötő Áron și Mostis Balázs.
Spectacolul va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Revine „Crăiasa Zăpezii” pe scena Teatrului „Puck”
De asemenea, duminică, 23 ianuarie, de la orele 11 și 12.30 va fi prezentat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”, în regia lui Traian Savinescu.
Povestea lui Andersen vorbește cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial. Obstacolele-test pe care Gerda le depășește, cu efort și sacrificii, pentru a-și proba devotamentul față de Edgar, dau seama despre forța unui caracter în devenire. Renul Kariboo, un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii, dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.
Scenariul, regia și muzica sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția: Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu și Radu Lărgeanu.
Spectacolul va avea o reprezentație și luni, 24 ianuarie, de la ora 18, este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
De asemenea, marți, 25 ianuarie, de la aceeași oră, este programat pe scena instituției spectacolul „Spiridușul voinic”, în regia Andreei Bolovan, al cărui mesaj principal spune că poți să fii curajos și puternic chiar dacă ești mic.
E un spectacol impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează într-o atmosferă magică.
Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu, Andreea Bolovan și Cosmin Cîrlea.
Spectacolul este prezentat în limba română.
Evenimente de Ziua Unirii Principatelor Române
Totodată, ziua de luni, 24 ianuarie 2022 va aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” două spectacole, unul online și unul în sala instituției.
Prima activitate din programul zilei este transmiterea în regim de live streming pe pagina https://www.facebook.com/teatruldepapusi.puck, de la ora 11, a spectacolului „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, cu regia, scenariul și ilustrația muzicală semnate de Ionuț Constantinescu.
Plictisiți de viața pe care o trăiesc în căsuța lor, Vasilache și Marioara hotărăsc că este timpul să pornească într-o călătorie. Nu știu, însă, ce îi așteaptă și prin câte peripeții vor trece, călătorind prin timp și spațiu.
În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, light designul de Călin Negrea, sound design de Nagy Attila, iar regia tehnică de Mihai Pamfiloiu. Sculptura este realizată de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Tot luni, 24 ianuarie, de la ora 18, la instituției va fi prezentat spectacolul „Crăiasa Zăpezii”.
Cum se achiziționează biletele
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolele anunțate pentru zilele de marți și miercuri, de la ora 18, vor avea bilete la prețul unic de 10 lei.
Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face și online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.
Mai multe detalii, aici: http://teatrulpuck.ro/termenii-si-conditiile-pentru-rezervarea-biletelor-la-teatrul-de-papusi-puck/?fbclid=IwAR2GBiQqztKR6CDqN8Qt_UKN06crD_c-cke2u33dL008xQzeAxrSmhnfdLQ.
Conform legislației în vigoare, participarea la spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck” va fi permisă DOAR pentru pentru cei care prezintă certificate digitate ale Uniunii Europene privind CoViD-19.