Ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru cea mai deprimantă zi din an
Asociația Daisler lansează ediția cu numărul 5 a campaniei Blue Monday, care poartă numele celei mai depresive zile din an. Zeci de specialiști din toată țara vor oferi ședințe gratuite de consiliere psihologică, pentru a-i ajuta pe cei interesați să treacă mai ușor peste obstacolele unei perioade grele. Înscrierile se fac pe https://bluemonday.ro.
Din 2005, cea de-a treia zi de luni din ianuarie este numită Blue Monday și este considerată cea mai deprimantă zi din an, cu un risc major asupra sănătății psihice. Potrivit unor cercetări, trecerea sărbătorilor de iarnă, cheltuielile din decembrie, vremea posomorâtă și perspectiva îndepărtată a unei vacanțe sunt doar câteva dintre motivele care contribuie la accentuarea stării de depresie. La acestea se adaugă și stările generate de incertitudinea contextului epidemiologic, în condițiile în care statisticile indică faptul că tot mai multe persoane se simt mai triste sau mai puțin încrezătoare.
Scopul campaniei Blue Monday este de a oferi șansa de înțelegere, suport emoțional și noi resurse de gestionare a dificultăților. Sub coordonarea psihologilor Mădălina Bogdan, Denisa Niță și Cristina Lațcu, campania va conecta sute de persoane din întreaga țară. Ședințele se vor desfășura în perioada 17-21 ianuarie 2022.
„Proiectul Blue Monday poate fi un adevărat sprijin pentru cei care se confruntă cu stări depresive. Un ajutor acordat la momentul potrivit poate fi chiar salvarea unui om de la suicid. Inițiativa este un liant între persoanele dornice să înceapă un proces terapeutic și psihoterapeuți disponibili pentru a-și oferi serviciile, mai ales în contextul celei mai depresive luni din an și a creșterii numărului de persoane care se confruntă cu probleme în această direcție”, spune psihologul Mădălina Bogdan.
Pe https://bluemonday.ro se pot înregistra atât persoane care au nevoie de ajutor și vor să discute gratuit cu un specialist, cât și psihologi care doresc să își ofere serviciile pentru a veni în sprijinul comunității. În 2021, aproape 60 de specialiști au oferit 300 de sesiuni de terapie.
„Blue Monday e un proiect de suflet, care și-a demonstrat impactul în edițiile precedente. A apărut din dorința de a ajuta comunitatea să meargă mai departe într-o manieră mai sănătoasă și a deschis drumul unui subiect considerat până de curând sensibil, dar care are efecte puternice și dă peste cap numeroase vieți. Credeam că normalizarea acestor probleme e un pas important pentru bunăstarea noastră, a tuturor”, explică Andi Daiszler, președinte al Asociației Daisler.
Ședințele se vor desfășura atât fizic, cât și online – în funcție de preferințele participanților, fiind disponibile persoanelor din întreaga țară.