”U” Cluj a pierdut și ultimul meci al anului 0-1 cu Petrolul, la Ploiești

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Universitatea Cluj a pierdut al doilea meci consecutiv, contraperformanță nemaiîntâlnită în acest sezon. Alb-negrii au fost învinși, 0-1 la Ploiești, de liderul Petrolul, în ultimul meci din acest an.

Trupa lui Erik Lincar a început temător meciul de pe arena „Ilie Oană”, gazdele fiind la conducerea ostilităților în prima parte a întâlnirii. Cu toate acestea ocaziile cu adevărat importante au lipsit și la o poartă și la cealaltă. Ribeiro a dat ceva emoții prahovenilor, dar reluarea cu capul din minutul 17 a fos reținută fără probleme de portarul gazdelor.

Prahovenii au descifrat repede tactica clujenilor, de a se apăra supra aglomerat și să contraatace în viteză ori de câte ori vor găsi un culoar de pătrundere. Petroliștii au presat până la finalul primei reprize, fără să-l învingă, însă, pe bravul Gorcea.

Tânărul portar al Universității Cluj nu a mai avut ce să facă în minutul 69. La o lovitură de colț, Măzărache s-a înălțat, a trimis puternic cu capul, Gorcea a respuns neglijent în față, iar Cebotaru, pe fază, a înscris unicul gol al întâlnirii. Nici schimbările de jucători pe care Erik Lincar le-a efectuat nu au adus plusul așteptat de tehnician și echipa lui a pierdut al doilea meci la rând în campionat.

”U” Cluj încheie anul pe locul 3 al clasamentului, la 9 puncte de liderul petrolul și la două lungimi în urma celor de la Hermannstadt, ocupanta locului 2, ultimul care duce direct în Liga 1. Meciurile eșalonului secund se vor relua la finalul lunii februarie, anul viitor, când Universitatea va primi vizita echipei Concordia Chiajna.

Distribuie:

Postaţi un comentariu