Copiii din Cluj învață colinde și obiceiuri de sărbători
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT) a demarat un proiectul cultural-educativ „Tradiții clujene la colindat”.
Acesta face parte din programul „Educație prin cultură”. În cadrul proiectului copiii din grădinițele și școlile din Cluj-Napoca vor învăța colindele și obiceiurile de iarnă, specifice județului Cluj.
Prima sesiune va avea loc luni, 6 decembrie 2021, la Grădinița cu program prelungit „Camigo” din municipiul Cluj-Napoca. Copiilor le vor fi prezentate colinde, cântece de stea și obiceiuri specifice acestei perioade, ținându-se cont de particularitățile de vârstă.
Astfel, grupul de copii „Muguri de folclor”, coordonat de prof. Alexandru Filip, va asigura un moment artistic de cântece de stea, urmat de obiceiul „Plugușorul”, adus în fața preșcolarilor de copiii pregătiți de Daniel Rusu și Corina Cristuțiu. Proiectul se va derula pe parcursul lunii decembrie și are menirea de a-i apropia pe tineri de tradițiile populare.