Iulian Dascălu are în plan dezvoltarea unui mare proiect imobiliar pe terenul Carbochim
Someșul, în zona platformei industriale Carbochim/ Imagine: Google Maps
Iulian Dascălu pregăteşte o nouă dezvoltare imobiliară în Cluj, pe terenul Carbochim, fabrica urmând a fi relocată, informează Ziarul Financiar.
Terenul de 12 hectare al Carbochim este printre foarte puţinele rămase unde mai poate fi construit un mare proiect imobiliar în Cluj. Majoritatea fostelor platforme industriale au fost înlocuite de construcţii noi de birouri sau locuinţe, menţionează aceeaşi sursă.
Carbochim Cluj-Napoca, cel mai mare producător de abrazive profesionale din ţară, caută acum teren pentru relocare. Compania este controlată indirect de Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Group. Acesta a declarat în primăvară că nu intenţionează să construiască un mall pe terenul Carbochim.