Peste 4.000 de locuitori din comuna Săvădisla și din împrejurimi vor beneficia de un centru de sănătate
Un centru de sănătate la standarde europene va fi construit în comuna Săvădisla, investiție realizată de Primăria comunei Săvădisla din fonduri europene și din alocări bugetare guvernamentale. În momentul de față este deja demarată procedura de proiectare.
Consiliul Județean Cluj va supune spre aprobare, în cadrul proximei ședințe a deliberativului clujean, proiectul de hotărâre inițiat de președintele Alin Tișe care vizează demararea demersurilor juridico-cadastrale necesare în vederea trecerii unui teren, în suprafață de 5.000 mp, din proprietatea județului Cluj în proprietatea comunei Săvădisla.
Terenul vizat de construirea acestui centru medical este în proprietatea Consiliului Județean Cluj și în administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, spital care deține în Săvădisla o secție TBC dedicată îngrijirii bolnavilor de tuberculoză. Dezlipirea acestei suprafețe de teren nu va afecta în niciun fel funcționalitatea Sanatoriului, întreaga zonă fiind gândită a funcționa în sistem integrat.
Scopul acestui demers este acela de edificare a unui centru medical la standarde europene, cu multiple funcțiuni sanitare, care să asigure servicii de cea mai bună calitate pentru cei aproximativ 4.250 de locuitori ai comunei Săvădisla.
„Am răspuns afirmativ solicitării comunei Săvădisla de a edifica un centru de sănătate modern pe un teren aparținând Consiliului Județean. Principalii beneficiari vor fi locuitorii comunei, cei care nu vor mai trebui, astfel, să parcurgă peste 20 de km până la Cluj-Napoca pentru investigarea unei probleme de sănătate care poate fi rezolvată local”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
În momentul de față, comuna Săvădisla deține un dispensar sanitar care însă funcționează într-o clădire foarte veche, într-un spațiu impropriu desfășurării unui act medical în condiții optime din punct de vedere igienico-sanitar.