Personalul medical din Bistrița-Năsăud renunţă la proteste şi pichetări în favoarea dialogului

miting Sanitas
Foto: /Dan Bodea

Angajaţii din sistemul de sănătate bistriţean nu doresc să organizeze proteste sau pichetări în următoarea perioadă, ci preferă calea dialogului, acest deziderat rezultând în urma discuţiilor purtate cu prefectul şi subprefectul de Bistriţa-Năsăud, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, prefectul Ioan Ţintean şi subprefectul Ovidiu Frenţ s-au întâlnit luni cu reprezentanţii bistriţeni ai categoriilor profesionale din domeniul sănătăţii, pentru a dezbate, pe fondul nemulţumirilor în raport cu unele deficienţe ale sistemului, soluţiile existente şi identificarea unui plan concret pentru perioada imediat următoare, în vederea ameliorării situaţiei.

Personalul medical a fost reprezentat la discuţii de către Ioan Dănuţ Cocoi – preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, Marius Nicolae Pop – preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, Ionel Vasile – preşedintele Colegiului Farmaciştilor, Viorel Viţelaru – preşedintele Sindicatului Judeţean Sanitas, Simona Puia Ungur – preşedintele Ordinului Biologilor şi Liliana Mureşan – reprezentantul Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri, aceştia prezentând lista integrală a revendicărilor propusă de „Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate”, constituită la nivel naţional.

Conducerea Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud s-a angajat să susţină cauza angajaţilor din sistemul medical şi să transmită o adresă atât Ministerului Sănătăţii, cât şi Secretariatului General al Guvernului, prin intermediul căreia vor fi expuse şi argumentate principalele probleme, generale sau specifice, care necesită soluţii rapide.

„Exprimându-ne convingerea că deschiderea la dialog şi parteneriatul în obţinerea unor soluţii realiste sunt căi de acces spre rezultate durabile, ţinem să mulţumim reprezentanţilor bistriţeni ai sectorului de sănătate pentru atitudinea, mai mult decât decentă, manifestată în cadrul negocierilor, pentru renunţarea la proteste şi pichetări în favoarea consultărilor, motiv pentru care îi asigurăm de tot sprijinul nostru”, se afirmă în comunicat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu