Întâlnirea de tenis România – Peru din barajul pentru grupa Mondială din Cupa Davis se joacă la Cluj, a decis forul mondial

Foto: Dan Bodea

Meciul din echipele masculine de tenis ale României și Peru, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, se va disputa la Cluj-Napoca în perioada 27-28 noiembrie, deși jucătorii și staff-ul echipei sud-americane au solicitat Federației Internațională să intervină și să desemneze altă țară gazdă.

Oficialii din Peru și-au motivat cererea de schimbare a locației de disputare a meciurilor din cauza evoluției accelerate a pandemiei de coronavirus din România și a riscurilor la care erau expuși din cauza refuzului populației de a se vaccina anti-COVID.

Comitetul de organizare a Cupei Davis a analizat cererea sud-americanilor și au decis că întâlnirea va avea loc conform programării inițiale, la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă.

„Având în vedere facilităţile medicale disponibile și aprecierea comitetului potrivit căreia Protocoalele ITF Covid-19 sunt suficient de robuste pentru a permite unei întâlniri să funcționeze în siguranță, chiar și cu niveluri ridicate de Covid-19, membrii Comitetului au votat în favoarea disputării acestei întâlniri așa cum era planificată inițial, în România”, a transmis Federația Internațională de Tenis.

„Federația Română de Tenis (FRT), care a organizat în timpul acestei pandemii două partide din Billie Jean King Cup și partida cu Portugalia din Cupa Davis, a prezentat, însă, argumente solide pentru care acest meci trebuie să se desfășoare în România.

Unul dintre cele mai importante dintre acestea este sprijinul total oferit de autoritățile locale ale Municipiului Cluj-Napoca precum și implicarea domnului primar Emil Boc în buna organizare a acestui eveniment”, au reacționat și reprezentanții Federației Române de Tenis, imediat după aflarea veștii.

Echipa care va câștiga întâlnirea de la Cluj-Napoca va juca anul viitor în Calificările Cupei Davis pentru șansa de a se califica între cel mai bune 16 echipe naționale din lume la Turneul Final al Cupei Davis 2022. 140 de echipe naționale din întreaga lume participă în Cupa Davis.

Distribuie:

Postaţi un comentariu