României i-a fost aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență
România a primit, joi, avizul favorabil al Consiliului UE pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), alături de Finlanda și Estonia.
Acesta este ultimul pas care ne lipsea pentru a începe procedura de acces la prima tranșă de finanțare din Mecanismul de Redresare și Reziliență #MRR, de 3,8 miliarde de euro.
„Acum o lună, Comisia Europeană a aprobat PNRR-ul României, cu ocazia vizitei președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la București. Următorul pas, conform regulamentului, a fost ca reprezentanții Comisiei să transmită planul aprobat către Parlamentul European și către Consiliul UE, pentru analiză, și să primească decizia Consiliului UE”, a explicat europarlamentarul Dragoș Pîslaru.
Odată cu avizul Consiliului UE, PNRR român este adoptat formal și gata de implementare, a mai spus europarlamentarul.
„Îndrăznesc să sper că se va găsi înțelepciune la nivel de guvern și chiar de Parlament pentru ca reformele din PNRR să se concretizeze și să nu mai apară interpretări politice. Neîndeplinirea reformelor poate bloca partea de investiții”, a avertizat politicianul.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Apel pentru donare de sânge pentru un jurnalist clujean

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?

Program nou pentru linia A1 Expres de la Aeroportul Internațional Cluj

Program special al transportului public de Sărbători și în noaptea de Revelion

Programul de circulație al mijloacelor de transport public valabil în perioada 24 – 28 decembrie 2025

Curse suplimentare ale Tramvaiului lui Moș Crăciun

Tramvaiul lui Moș Crăciun revine în Cluj-Napoca prin grija CTP
![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-45x45.png)
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale