Restricții de circulație în zona șantierului de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989

Foto arhivă: Dan Bodea

Primăria Cluj-Napoca anunță demararea lucrărilor de frezare a asfaltului de pe carosabil în cadrul proiectului de modernizare a Bulevardului 21 Decembrie 1989. Aceste lucrări se vor desfășura pe sectorul cuprins între strada Constanța și strada Cuza Vodă.

După finalizarea lucrărilor de frezare a asfaltului, în funcție de condițiile meteo, vor fi demarate lucrările de asfaltare. Pentru realizarea acestor lucrări, Primăria menționează că circulația auto va fi închisă după următorul program:

-În data de 05.10.2021, între orele 00:00 și 05:00 accesul auto din B-dul 21 Decembrie 1989 pe străzile Constanța și Cuza Vodă nu va fi posibil. De asemenea, traficul care vine dinspre Piața Mihai Viteazul va fi direcționat pe strada F.J. Curie.

-În data de 06.10.202, între orele 00:00 și 05:00 accesul auto din B-dul 21 Decembrie 1989 pe străzile Constanța și Cuza Vodă nu va fi posibil. De asemenea, traficul care vine dinspre Piața Mihai Viteazul va fi direcționat pe strada F.J. Curie.

-În data de 07.10.2021, între orele 00:00 si 05:00 accesul auto în Piața Avram Iancu latura estică nu va fi posibil, circulația fiind deviată pe Calea Dorobanților. De asemenea, traficul care vine dinspre Piața Mihai Viteazul pe strada Cuza Vodă va fi deviat la dreapta în zona intersecției cu B-dul 21 Decembrie 1989.

Distribuie:

Postaţi un comentariu