Rata de infectare a ajuns la aproape 8 la mie în Cluj-Napoca. Persoanele nevaccinate nu vor mai putea ieși din case după ora 20.00

Foto: Dan Bodea

Potrivit Direcției de Sănătate Publică a județului Cluj, astăzi, rata de infectare în municipiul Cluj-Napoca a ajuns la 7,9, asta însemnând că se vor adopta noi restricții în ce privește circulația persoanelor și funcționarea operatorilor economici.

Potrivit prefectului județului Cluj, CJSU se va întruni miercuri, și, dacă se va constata că rata de infectare se menține peste 7,5 la mia de locuitori, se va emite o hotărâre care va impune statul acasă pentru nevaccinați după ora 20.00, și închiderea activității operatorilor economic la ora 22.00.

Mai pe larg:

În unitățile administrativ – teritoriale unde incidența cumulată la 14 zile a depășit pragul de 7,5/1.000 de locuitori, se dispun următoarele măsuri:

În aplicarea art.2 alin. (1) pct. 2. din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 932/09.09.2021 cu modificările și completările ulterioare, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00 – 05.00 cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 2200. Prin excepție, în intervalul orar 2200 – 05.00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

a)   Sunt exceptate de la măsura prevăzută la pct. 2. unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

b)   Măsurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 și pct. 2 nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

c)   Măsurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului  SARS-CoV-2  și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul  SARS-CoV-2  și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID – 19.

d)   Măsurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului  SARS-CoV-2  și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul  SARS-CoV-2  și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la art.1 alin. (1) pct. 1. lit. a) și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit a) persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

a)   Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la art.1 alin. (1) pct. 1. lit. b) – d) și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Rata de infectare în localitățile județului Cluj poate fi consultată AICI

Distribuie:

Postaţi un comentariu