Probă de viteză pentru demiterea Guvernului Cîţu

Două moţiuni de cenzură depuse în parlament concurează pentru demiterea premierului Florin Cîţu, la trei zile după ce acesta a fost ales preşedinte al PNL în urma unui congres îndelung contestat.

PSD a depus, marţi, o moţiune de cenzură pe care social-democraţii o vor dezbătută şi votată de urgenţă pentru a lua faţa moţiunii depuse de fostul partid guvernamental USR-Plus cu două săptămâni înainte şi care a fost blocată de contestaţia depusă de guvern la Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională a admis marţi parţial sesizarea executivului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între guvern şi parlament pe tema moţiunii de cenzură, au declarat pentru News.ro surse din CCR. Judecătorii Curţii au argumentat că parlamentul nu a respectat respectat obligaţia constituţională de a comunica guvernului depunerea moţiunii, recomandând totodată ca moţiunea să-şi continue traseul în parlament, potrivit aceloraşi surse.

În sprijinul promovării cu întâietate a propriei moţiuni, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a precizat că rezultatul votului la moţiunea depusă de USR-Plus şi AUR va putea fi din nou contestat la Curte.

În acest moment judecătorii CCR au decis că este conflict. Chiar dacă trece moțiunea, premierul poate sesiza CCR pentru că moțiunea e neconstituțională. E logic ce a fost azi și e corect. Cei care au depus moțiunea ar trebui să-și retragă moțiunea, să o depună din nou și atunci intră în procedură normală. Dacă se forțează și moțiunea USR-PLUS câștigător e Florin Cîțu”, a spus Marcel Ciolacu.

Purtătorul de cuvânt al USR-Plus, Ionuţ Moşteanu, spune că moţiunea USR-Plus şi AUR e cea care trebuie votată prima, deşi îi suspectează pe social-democraţi că vor tergiversa dezbaterea ei. Moşteanu spune că o hotărâre privind votul USR-Plus la moţiunea PSD va fi luată marţi. El le va recomanda colegilor să voteze moţiunea în plen.

Oricare va fi prima moţiune care va ajunge la vot, ea va fi votată. Florin Cîţu trebuie să plece”, a spus Moşteanu.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu