Municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești sunt, oficial, în scenariul roșu. Certificatul de vaccinare, obligatoriu în restaurante. Vezi toate restricțiile
Municipiul Cluj-Napoca a trecut, în doar o săptămână, de la scenariul galben în cel roșu. Rata de infectare a depășit 3 la mie marți, iar, astăzi a ajuns la 3,73. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis astăzi decizia privind impunerea unor noi restricții, care vor intra în vigoare începând de mâine. Tot în scenariul roșu va fi și comuna Florești, unde rata de infectare era astăzi de 3,80 la mia de locuitori.
Potrivit deciziei luate de autorități, măsurile vizează accesul la concerte in interior și cinematografe, care va fi limitat la 50 la sută. În cazul competițiilor sportive, restricția va fi de 30 la sută din capacitate, iar evenimentele culturale sau în aer liber se vor putea desfășura cu prezența a doar o mie de persoane, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție.
De asemenea, la evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) vor putea participa maxim 200 de persoane în interior.
Tot de mâine, va intra în vigoare și obligativitatea prezentării Certificatului verde Covid la accesul în restaurante, baruri, cinematografe sau spectacole.
Hotărârea CJSU și restricțiile ce vor intra în vigoare începând de mâine pot fi consultate AICI