Doi foști jucători emblematici pentru ”U” Cluj au semnat cu Sănătatea

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Sănătatea Cluj a început ezitant noul sezon al ligii a treia de fotbal. ”Virușii” au un egal și o înfrângere în primele două etape din noul campionat, iar oficialii grupării au decis să întărească echipa cu doi fotbaliști cu mare experiență la nivelul Ligii 1.

Astfel, George Florescu și Valentin Lemnaru au semnat cu trupa antrenată de Marius Semeniuc. De departe, cel mai important transfer este cel al lui Florescu. Fostul internațional al României are peste 300 de meciuri pentru echipe precum Universitatea Cluj, Sheriff Tiraspol, Torpedo Moscova, Midtjylland, Alanya Vladikavkaz, Arsenal Kiev, Astra Giurgiu, Dinamo Moscova și Gabala.

Produs 100% al clubului Universitatea Cluj, George Florescu, ajuns la 37 de ani, are în palmares două titluri de campion în Moldova, o Cupă și două Supercupe cu Sheriff Tiraspol și 10 selecții la echipa națională.

Tot 37 de ani are și Valentin Lemnaru, cea de a doua achiziție importantă a ”virușilor verzi”. Fostul golgheter al ”Șepcilor roșii” este și el un jucător important în fotbalul românesc.

A fost campion al țării cu Dinamo și vicecampion cu Pandurii Târgu Jiu. A evoluat ultima oară la Sticla Turda unde a fost și antrenor secund. De-a lungul carierei a mai jucat la Poli Timișoara, Dunărea Călărași, Astra Ploiești, Steaua, Petrolul Ploiești, East Riffa, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș și Unirea Dej.

De asemenea, în baza unui parteneriat semnat în această vară jucătorul Sănătății, Vlad Lujerdean va evolua sub formă de împrumut la gruparea italiană Sangiovannese, aceasta având posibilitatea unui transfer definitiv la finalul sezonului în curs.

”CS SĂNĂTATEA SP CLUJ anunță ca a ajuns la un acord de colaborare cu George Florescu si Valentin Lemnaru. Le uram bun venit in familia #virusiiverzi!

De asemenea, în urma colaborării și parteneriatului cu echipa ASD SANGIOVANNESE 1927 ITALIA, SERIE D, jucătorul nostru Vlad Lujerdean a fost cedat pentru 1 an la clubul toscan.

Mult succes tuturor!
Hai Sănătatea#virusiiverzi!”, se arată în comunicatul celor de la Sănătatea Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu