George Jiglău, cercetător: În domeniul consumului de energie, soluția ajutoarelor este insuficientă

George Jiglău este politolog la Universitatea „Babeș-Bolyai” și face parte dintr-o echipă care realizează un studiu extins al situației actuale energetice din România.

Într-un interviu acordat Revistei SINTEZA, George Jiglău explică de ce i se pare „șocant” nivelul redus de înțelegere din partea celor care ar trebui să elaboreze politicile energetice și să ia decizii în România și detaliază vulnerabilitățile, riscurile la care este supusă populația în perioada care urmează.

„Declarațiile recente făcute de premierul Florin Cîțu, Raluca Turcan, Ludovic Orban sau Marcel Ciolacu despre Legea consumatorului vulnerabil de energie și modalitățile prin care înțeleg ei să rezolve problemele legate de vulnerabilitatea energetică nu fac decât să confirme percepția pesimistă pe care am formulat-o mai devreme”, spune cercetătorul clujean pentru Revista SINTEZA.

Le găsește circumstanțe atenuante în faptul că, nici în alte țări, acest nivel nu e prea ridicat și în lipsa timpului necesar să aprofundeze, dar „ce nu pot înțelege”, spune el, „este lipsa totală de viziune, chiar și de viziune înspre trecut, de care dau dovadă atunci când caută să rezolve la nesfârșit o problemă atât de complexă cu aceeași, unică!, soluție extrem de simplistă, sub auspiciile căreia ne aflăm deja de ani buni și care a creat cadrul pentru aprofundarea sărăciei energetice – bani publici pompați înspre plata facturilor”.

În fine, veți afla că tot ce auzim în aceste zile este cum putem să dăm și mai mulți bani ca să compensăm creșterea prețurilor din cauza liberalizării. „Nu e complet inutil, dar e o soluție pe termen scurt care nu rezolvă nimic din problemele structurale care duc la această incapacitate a acestor gospodării de a-și acoperi facturile.”

Citiți interviul integral în Revista SINTEZA!

Distribuie:

Postaţi un comentariu