20 de copii nevoiaşi încep şcoala cu ghiozdane şi rechizite noi
Caiete, penar cu stilou, acuarele, bloc de desen, plastilină şi creioane colorate, toate într-un ghiozdan nou nouţ, au primit fiecare din cei 20 de copii care vor păşi pentru prima oară pragul şcolii. Micuţii sunt bobocei la Şcolile Gimnaziale „Alexandru Ivasiuc” şi „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare, și au primit primul lor ghiozdan de la consilierul local băimărean Liliana Moga. Copiii au fost selectaţi cu ajutorul preotului paroh Florin Codrea de la Biserica „Buna Vestire”, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Filantropice Cultural-Creştine „Martyria” din Baia Mare, şi a corpului profesoral a celor două unităţi de învăţământ între care există o veche şi frumoasă colaborare. Aceştia şi-au primit rechizitele în urmă cu trei zile, chiar în biserică.
„Îmi aduc aminte de momentul în care cineva mi-a pus şi mie în spate un ghiozdan. Era bunicul meu. Știu și acum cum era ghiozdanul: alb, mare şi era cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici pe el. Aşa îmi aduc aminte şi cum bunicul şi-a pus în spate un coş din nuiele, a pus ghiozdanul meu şi al surorii mele în el, apoi ne-a luat de mână şi ne-a dus mai mult de un kilometru pe jos. Sper ca peste ani, aşa cum îmi aduc eu aminte astăzi de acel ghizdan, aşa să vă aduceţi şi voi aminte că al vostru a fost binecuvântat în biserică de părintele Codrea alături de o doamnă cu ochi mari şi luminoşi”, a spus Ana Macovei, învăţătoare.