România a pierdut meciul cu Suedia la Campionantul European de volei feminin. Urmează partida cu Olanda
Naţionala României a fost învinsă de Suedia, cu scorul de 3-0 (25-21, 25-17, 25-16), sâmbătă seara, în Grupa D a Campionatului European de volei feminin 2021, găzduită de BT Arena din Cluj-Napoca.
Tricolorele, după 1-3 cu vicecampioana europeană Turcia, au cedat şi mai clar în faţa Suediei, după o oră şi 16 minute.
Potrivit Agerpres, de la scandinave s-au remarcat Isabelle Haak (22 de puncte) şi Anna Haak (15), în timp ce din echipa României cea mai bună a fost Alexia Ioana Căruţaşu, cu 10 puncte. Meciul a fost arbitrat de bulgarul Aleksandar Vinaliev şi de germanca Sabine Witte, în faţa a circa 3.500 de spectatori.
În alt meci din Grupa D, Ucraina a dispus de Finlanda cu 3-1 (25-19, 25-23, 26-28, 25-22).
Olanda conduce în clasament (2 victorii – 6 puncte), urmată de Turcia (2 victorii – 6 puncte), Suedia (2 v – 5 p), Ucraina (1 v – 3 p), Finlanda (1 p), România (0 p).
Duminică sunt programate meciurile Turcia – Suedia (17:30) şi România – Olanda (20:30).