U-BT pregătește la Cluj și în Bosnia-Herțegovina accederea în grupele BCL. Încă doi juniori au semnat contracte cu echipa de seniori
Campioana României la baschet masculin, U-BT, s-a reunit la începutul acestei săptămâni, mai devreme decât majoritatea echipelor din țară, pentru că gruparea universitară va evolua și în acest sezon în Basketball Champions League și au ca obiectiv accederea în faza grupelor.
La reunirea echipei au fost prezenți Andrija Stipanović, Nandor Kuti, Karel Guzman, Giordan Watson, Brandon Brown, Dustin Hogue, Alexandru Pașca și mai mulți juniori. Au absentat motivat Luca Colceag și Stefan Bircevic, ambii transferați în această vară, Patrick Richard și Ștefan Grasu care sunt în stagiul de pregătire cu naționala României, dar și David Lăpuște care se află în Slovacia cu reprezentativa U18.
Dintre juniorii care au semnat noi contracte cu echipa de seniori îi amintim pe Alexandru Pașca și David Lăpuște. Cei au debutat deja pentru U-BT, în stagiunea trecută, și și-au trecut în palmares titlul de campioni.
La nivelul băncii tehnice, noutatea constă în cooptarea lui Milorad Perovic care va fi asistentul lui Mihai Silvășan. Perovici a mai antrenat formațiile Rapid și CSU Brașov și a fost asistent la SCM Timișoara, U-Mobitelco, Steaua și Gaz Metan Mediaș.
Milorad Perovic a activat ultima dată în cadrul Academiei U-BT, unde a fost pe rând coordonator și apoi antrenor, în perioada în care la Cluj-Napoca s-a aflat Dusko Vujosevic.
”Suntem încrezători, credem că am adus jucători buni, experimentați. Urmează să muncim zi de zi pentru a forma o echipă competitivă. Lotul este aproape definitivat, mai trebuie să aducem un singur jucător. Sperăm să îl găsim și să îl semnăm cât mai repede.
Pregătirea de bază o vom face aici, în Cluj-Napoca, iar pe finalul lunii august vom merge în Bosnia-Herțegovina pentru un stagiu în care vom juca mai multe meciuri de verificare. Primul obiectiv este să ne calificăm în grupele Champions League. Nu va fi ușor, trebuie să câștigăm trei meciuri.
Evident, ca în fiecare an, obiectivele noastre sunt câștigarea Cupei și a campionatului. Va fi și Super Cupa la începutul sezonului. Chiar acum, la prima ședință, am stabilit obiectivele. Suntem campionii din sezonul trecut, toată lumea va dori să ne bată. Le-am spus jucătorilor că titlul a fost câștigat anul trecut. Acum avem o nouă echipă, trebuie să muncim și să formăm o echipă competitivă”, a declarat Mihai Silvășan.