Profesioniştii din sistemul de sănătate maramureşean şi-au făcut coaliţie
Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate Maramureş a luat fiinţă miercuri, 11 septembrie 2013, ocazie cu care, a fost adoptată lista de revendicări pe care le va susţine în faţa reprezentanţilor Guvernului, prin toate mijloacele specifice de acţiune sindicală şi civică. Din aceasta fac parte lideri ai Colegiului Medicilor Maramureş, ai Colegiului Medicilor Dentişti Maramureş, ai Colegiului Farmaciştilor Maramureş, reprezentanţi din Colegiul Psihologilor Maramureş, Camera Federativă a Sindicatelor medicilor Maramureş, Uniunea Judeţeana Sanitas Maramureş, precum şi din Ordinul Biologilor şi Chimiştilor din Sistemul sanitar din România.
Sindicaliştii şi-au prezentat revendicările prefectului
Aceştia s-au întâlnit pentru prima dată cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, joi, 12 septembrie 2013, ca să prezinte principalele revendicari ale angajaţilor din sistemul de sănătate. În documentul prezentat prefectului Anton Rohian au cerut alocarea de către Guvernul României a unui procent de minim 6% din PIB pentru finanţarea sistemului public de sănătate, elaborarea şi adoptarea unor măsuri legislative care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat de sănătate; adoptarea unei legi a salarizării specifică sistemului de sănătate; apărarea demnităţii profesioniştilor din sistemul de sănătate românesc şi stoparea denigrării acestora de către autorităţi; organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, dar şi consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Lucrătorii din sănătate sunt nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi
Membrii Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate Maramures prezenţi la întâlnire, şi-au exprimat indignarea faţă de modul în care este tratat personalul medical . „În acest moment, nu există respect faţă de cei care asigură sănătatea. Sistemul se află într-o criză acută, iar foarte mulţi medici părăsesc sistemul. Politicienii din ţara noastră ar trebui să acorde o mai mare atenţie acestui domeniu, nu doar înainte de alegeri ci şi după acestea. Coaliţia creată acum, înseamnă o alianţă a tuturor profesioniştilor din sănătate, care nu luptă doar pentru drepturile lor, ci şi pentru asigurarea unor condiţii optime de tratare a pacienţilor” – a declarat dr. Ioan Blăjan, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Maramureş.
Urmează manifestări de protest
În acest sens, Coaliţia Profesionistilor din sănătate pregateşte o serie de proteste. Acestea se vor desfăşura în perioada 18-27 septembrie când, vor avea loc acţiuni de pichetare ale Guvernului şi Ministerului Sănătăţii, urmate fiind de mitinguri, marşuri şi grevă generală în luna noiembrie. „Angajaţii din sănătate doresc în primul rand, consultarea reală din partea autorităţilor, deoarece, declară aceştia, ei cunosc cel mai bine problemele în activitatea cu bolnavii. De asemenea, o problemă stringentă este şi cea a medicilor rezidenţi, care după specializare nu se mai întorc în judeţ pentru a profesa”, a mai adăugat Ioan Blăjan.
Prefectul judeţului Maramureş a dat asigurări celor prezenţi, că îi va sprijini în solutionarea revendicărilor expuse. În acest sens, Anton Rohian a propus ca în cel mai scurt timp, să aibă loc o întâlnire între Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate Maramureş, Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Direcţia de Sănătate Publică Maramureş şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pentru a se ajunge la un punct comun de vedere, care să fie înaintat Guvernului.