Alin Tișe cere demisia lui Ludovic Orban și a celor din Biroul Permanent Național al PNL: ”Cascadorii râsului politic”

Alin Tișe, președintele CJ Cluj Foto: Dan Bodea

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, cere și el demisia președintelui PNL, Ludovic Orban. Spre deosebire de Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele partidului, care a cerut public în aceste zile plecarea fostului premier din fruntea partidului, Tișe cere ca odată cu acesta să părăsească partidul și cei din Biroul Permanent Național, considerați și ei direct responsabili de deciziile luate în plan politic în ultima perioadă.

” Cum să reformezi o țară cu un partid nereformat condus de indivizi, unii dintre ei fără valoare politică, combinagii (dar bine orientați în gașca care trebuie sau susținuți de cine trebuie!)?!

Unii se urcă în aceste funcții, considerând ca le-au adus de acasă, de la mama lor, iar apoi doar cu SMURD-ul mai poți să îi dai jos”, spune Alin Tișe, într-o postare pe Facebook în această dimineață.

Ironic, liberalul clujean mai spune că nu se așteaptă la demisii și la asumarea de responsabilități, și spune că cei care ar trebui să plece până la urmă sunt chiar cei care nu au participat la luarea deciziilor în partid.

Postarea integrală a lui Alin Tișe:

”Cascadorii râsului politic

Noi va trebui să demisionăm, nu ei!

În ultima perioadă am văzut că se discută mult în PNL despre demisii din funcții, se cer capete și se caută responsabilii ultimelor rezultate la alegeri.

Sunt unul dintre cei care am criticat practicile din partid mai demult, mai întâi în partid, iar apoi în public.

Nu am fost un susținător politic de-al lui Ludovic Orban, deși, ca sa fiu sincer, mi-a propus sa fac parte din echipa lui în mai multe rânduri.

Unii dintre cei care acum îl critică au acceptat oscioarele aruncate doar ca să prindă o funcție în partid.

Eu, de atunci, am vrut o reformare a PNL și am susținut altă echipă.

Ludovic Orban, îmi place să cred, m-a dorit în echipa sa pentru munca și rezultatele activității mele. Dar am refuzat.

Politic, însă, DA, am multe în a-i reproșa.

Dar, stimați colegi reformatori, nu vreau să înlocuiesc pe cineva cu altcineva doar pentru că îi vânează scaunul de mult timp. Sau pentru că are costume mai frumoase și este mai tânăr.

Vreau oameni mai performanți politic în fruntea partidului!

În toate funcțiile.

Oameni care s-au bătut și au câștigat bătălii electorale la vot direct în fața cetățenilor.

Oameni care s-au validat politic și administrativ de-a lungul timpului, nu oportuniști, povestitori obosiți, politicieni de paie, oameni fără caracter.

Oameni care au ceva concret de arătat și de spus.

Nu oameni pe care nu îi votează nici propria lor familie.

Nu oameni care stau la vânătoare de scaune și oscioare.

Nu mă va putea conduce nimeni, niciodată, inferior politic.

Sunt deja de prea mulți ani în politică, am muncit enorm și nu mai accept incompetenți și incapabili să mă conducă.

Cum să reformezi o țară cu un partid nereformat condus de indivizi, unii dintre ei fără valoare politică, combinagii (dar bine orientați în gașca care trebuie sau susținuți de cine trebuie!)?!

Unii se urcă în aceste funcții, considerând ca le-au adus de acasă, de la mama lor, iar apoi doar cu SMURD-ul mai poți să îi dai jos.

Demisia lui Ludovic Orban nu e destul.

Demisia tuturor acelora care au girat prin vot deciziile luate în BPN al PNL se impune.

Dar, tocmai pentru că unii sunt politicieni autentici, nu mă aștept ca cineva să demisioneze sau să-și recunoască vreo responsabilitate.

Dragi colegi, cred că noi, cei mulți din partid care nu am participat la luarea deciziilor în PNL, suntem responsabili că i-am lăsat să ne conducă în acest mod.

Și tot noi va trebui să demisionăm.

Da, mă gândesc!”

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu