În Cluj nu mai sunt locuri pentru vaccinare, deşi platforma de înscriere a fost mai tot timpul nefuncţională pentru persoanele fizice
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, sâmbătă dimineaţa, că nici la Cluj şi nici la Bucureşti nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID, potrivit News.ro.
„La Cluj şi la Bucureşti nu mai sunt locuri, lucru îmbucurător. Acum problema este că nu avem destul vaccin. Toată organizarea logistică este la MApN, soluţia va fi realocarea de doze când vor ajunge altele. Problema este că sunt mult mai mulţi oameni care vor să se vaccineze, faţă de numărul de doze existent”, a declarat Voiculescu, la Pro TV, citat de stiripesurse.ro.
Ministrul Sănătăţii, care a lăudat la miezul nopţii funcţionalitatea platformei de programare şi care s-a răzgândit ulterior după reacţiile furioase ale celor care nu au putut-o folosi, a mai spus dimineaţă că aceasta sigur va fi îmbunătăţită.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, sâmbătă dimineaţa, că nici la Cluj şi nici la Bucureşti nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID, potrivit News.ro.
„La Cluj şi la Bucureşti nu mai sunt locuri, lucru îmbucurător. Acum problema este că nu avem destul vaccin. Toată organizarea logistică este la MApN, soluţia va fi realocarea de doze când vor ajunge altele. Problema este că sunt mult mai mulţi oameni care vor să se vaccineze, faţă de numărul de doze existent”, a declarat Voiculescu la Pro TV, citat de stiripesurse.ro.
Ministrul Sănătăţii, care a lăudat la miezul nopţii funcţionalitatea platformei de programare şi care s-a răzgândit ulterior după reacţiile furioase ale celor care nu au putut-o folosi, a mai spus dimineaţă că aceasta sigur va fi îmbunătăţită.
La ora când ministrul făcea aceste declaraţii, platforma de programare pentru vaccinare arăta mii de locuri disponibile în centrele de vaccinare din Cluj, însă nu permitea înscrierea. Potrivit anunţului, doar persoanele juridice din sănătate şi domeniul social se puteau înscrie.
Centre de vaccinare unde se mai puteau face programări se găseau în apropiere, în judeţul Alba.
Programarea telefonică în Cluj a fost, de asemenea, extrem de problematică. Sâmbătă la ora 9.00 s-a redeschis linia telefonică pentru înscrierea la vaccinare cu un recital de muzică de relaxare. Niciun operator nu a fost disponibil în 30 de minute de apel.