Extinderea Parcului Etnografic din Hoia prinde contur. Începe și amenajarea pârtiei de săniuș
Prima etapă din cadrul proiectului de extindere cu 30 de ha a Parcului Etnografic ”Romulus Vuia” din Hoia s-a încheiat în acest sfărșit de săptămână, se precizează într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj. A fost, astfel, amenajată peisagistic pajiștea de est, prin plantarea primilor 58 de copaci din speciile carpen, brad și pin. Prin intermediul unei investiții de circa 12 milioane de euro, parcul va fi extins cu 30 de hectare, urmând a avea o suprafață de 42 de hectare, aproape triplă față de cea actuală.
Atât coniferele cât și foioasele plantate au o vârstă de circa 15-20 de ani și sunt aclimatizate acestei zone. Pe lângă rolul estetic și anti-erozional, bariera vegetală creată prin plantarea acestor copaci are rolul de a integra construcțiile și exponatele din cadrul muzeului într-un ambient montan, specific arhitecturii din zona înaltă.
În total, în cadrul proiectului vor fi plantați nu mai puțin de 1200 de arbori. Aceștia au rolul de a delimita zona de agrement de parcul industrial din vecinătate, creându-se, în acest fel, și o barieră vizuală înspre arealul urbanizat.
În perioada imediat următoare, pe același amplasament va fi amenajată și o pârtie de săniuș unde clujenii vor putea să facă mișcare și să petreacă timp liber de calitate, împreună cu familia