Președintele Iohannis: Vaccinarea întregii populații se va face cel mai devreme în primăvară

Foto: Administrația Prezidențială

Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară, a spus președintele Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți seara la Palatul Cotroceni.

Conferința a avut loc după o ședință de evaluare și de prezentare a măsurilor de gestionare a epidemiei CoVid-19, convocată de șeful statului.

Acesta a remarcat că situația epidemiologică de la nivelul UE „se degradează rapid” și că populația e expusă unui „risc major de infectare”.

România se confruntă cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri, a mai spus președintele Kalus Iohannis, care a spus că toate speranțele stau în dezvoltarea unui vaccin anti-CoVid-19. El a dat asigurări că România e parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri, atunci când acestea vor fi disponibile.

Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă să ajungă în scenariul cel mai favorabil în primul trimestrul anul viitor, a mai precizat președintele. Primii vaccinați vor fi lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu