Un gând către voi, dragi liceeni

Astă seară mă gândesc la voi. De mâine, veți începe examenul de bacalaureat, de maturitate, o pacoste! Știu, nu vă ajută cu nimic că mă gândesc eu în seara asta la voi. Trebuia s-o facem în multe seri și mulți dintre noi. Și s-o facem ca lumea. Adică, să găsim soluții pentru ca școala voastră să vă placă, să facă oameni deștepți, puternici și veseli din voi, gata să trageți lumea asta mai departe. Dar n-am reușit.

Fiecare dintre noi, părinții voștri, suntem plini de idei dar ne-am dovedit complet neputincioși. De 30 de ani asistăm pasivi la „bătaia din curtea școlii” dusă de politicieni. Ok,  comentăm de acasă, din fața televizoarelor. N-am îndreptat mare lucru. N-am schimbat ce trebuia schimbat. Noi ne lamentăm iar voi vă târâți în continuare prin tranșeele școlii până la capătul lor, de unde ieșiți gata supărați pe viață.

Anul acesta, știm,  v-a fost și mai greu. V-a fost foarte greu. Mulți dintre voi, rămași în familii, ați fost nevoiți să munciți ziua în gospodării și noaptea, dacă aveați vreun telefon mai ca lumea, să vă căutați lecțiile, colegii, școala. Pentru foarte mulți dintre voi școala era oricum departe. Dar acum a devenit  atât de departe încât era greu să vă mai amintiți de ea.

Pentru mulți orele acelea cu colegii și cu profii în sălile de clasă însemnau liniște, speranță.  Întoarcerea în gospodării, în casele părinților loviți și ei de criză, de șomaj sau de frică, le-a amintit că evadarea e grea.

Pentru alții, și ei mulți, a fost o încercare, un exercițiu de maturitate. Au putut să vadă viața cu alți ochi, să înțeleagă că pacea, bunăstarea și confortul nu sunt un dat natural. Că pot să dispară într-o clipă. Au înțeles fragilitatea. Au văzut cum lucrează părinții lor de acasă, cu ce probleme se confruntă, cum rezolvă ei problemele și cum se face rost de pâinea zilnică de pe masă.

Cei care au avut părinți medici au fost și mai încercați. Teama pentru ei, nopțile petrecute în singurătate, lupta cu știrile, cu zvonurile, cu necunoscutul, au fost cumplite. Iar cei care au avut bolnavi în familie au fost și mai marcați. N-am auzit de programe de suport pentru copiii celor afectați de Covid-19, boală care a venit însoțită mai ales de frică, de groaza de necunoscut.

Ați trăit, dragii noștri, și ne pare nespus de rău că s-a întâmplat așa!, o experiență teribilă. Nu v-ați văzut prietenii și știm că la vârsta voastră, să împărtășiți gândurile, temerile, trăirile cu ceilalți este aproape o nevoie fizică. Ați încercat sentimentul profund al singurătății, când e mai greu de suportat.

Dar, pentru ca toate astea să ne ajute, trebuie să le dăm un sens. Să vedem, să înțelegem și să facem. Dacă ați văzut că e greu singur, aveți grijă de prietenie, prețuiți-o. Dacă ați văzut că e greu să câștigi un ban, pregătiți-vă temeinic pentru o profesie.

Dacă ați văzut că toate minusurile din lumea în care trăim se adună și dau un gol uriaș care poate face diferența între viață și moarte, atunci trebuie ca voi să nu mai lăsați minusuri în urma voastră. Dacă ați văzut că sistemele de sănătate din aproape toată lumea – și cel de la noi în mod special – stă pe un butoi cu pulbere, atunci voi, generația care mâine își dă examenul de maturitate, trebuie să vă gândiți să reparați asta. Să vă gândiți serios că e nevoie să schimbați lucrurile.

Dacă ați văzut o clasă politică iresponsabilă, atunci va trebui ca, odată cu votul vostru, să o schimbați. Îmi pare rău că sună ca o listă de teme, dar e pentru că ne punem speranțele în voi, vă considerăm capabili. Să știți, examenul de mâine e floare la ureche pe lângă examenele de fiecare zi care vor urma. Și nu spun asta ca să vă sperii. Dar, dacă lumea asta are nevoie de voi, trebuie să vă bucurați.