Baschet feminin/ Kortni Hope Jones, noua perlă a baschetului sătmărean

Oficialii secției de baschet feminin de la CSM Satu Mare au realizat una dintre cele mai importante achiziții ale verii. Kortni Jones evoluează pe postul de fundaș și este recordmena echipei colegiului Murfreesboro, pentru care a reușit nu mai puţin de 259 de puncte într-un singur sezon, toate marcate din afara semicercului.

A descoperit Satu Mare pe Google

Americanca în vârstă de 22 de ani a ajuns la Satu Mare în această vară și este la primul angajament profesionist ca jucătoare de baschet. Mărturisește că a fost îndrumată să accepte oferta CSM-ului de mai multe foste jucătoare de baschet care au evoluat în România. Nu știa mai nimic despre țara noastră, cu atât mai puțin despre Satu Mare, dar s-a informat. Acum spune că nu ar mai pleca din Ardeal. „Noroc că există Google, care mi-a lămurit multe necunoscute despre o ţară şi un oraş pe care încep să le ador. Oamenii sunt foarte cumsecade şi prietenoşi, plus că toată lumea sare să te ajute dacă ai nevoie de ceva. Cu fetele de la echipă mă înţeleg foarte bine şi încep să învăţ primele cuvinte în limba română. Împart camera cu Tabytha Wampler care joacă de ceva vreme aici și vorbește bine limba română. Ador mâncarea românească, care este exact pe gustul meu. Sincer încă n-am descoperit lucruri care să nu-mi placă”, își începe povestea Kortni Jones.

Vede România ca pe o rampă de lansare

Baschetbalista alintată KJ recunoaște că visează să ajungă într-un campionat puternic din Europa și vede în CSM Satu Mare o rampă de lansare spre marea performanță.

„Atât impresarul meu cât şi alte baschetbaliste care au jucat aici mi-au spus că nivelul este destul de ridicat în Liga Națională de Baschet Feminin şi că de aici pot să fac pasul spre campionatele puternice din Europa. În plus şi stilul de joc al echipei este pe placul meu. Se pune accent pe tehnică şi creativitate și asta îmi convine de minune”, mai spune americanca.

Kortni Jones a început să joace baschet de la cinci ani, pe stradă, alături de frații ei mai mari, practicanți de streetball. A terminat anul acesta colegiul, la Murfreesboro, fiind considerată cea mai bună marcatoare de trei puncte din istoria colegiului, cu peste 250 de puncte marcate într-un sezon.

”Deşi diferit faţă de baschetul de sală, streetball-ul te ajută foarte mult să-ţi desăvârşeşti tehnica individuală dar şi aruncările de trei puncte. Mi-am dorit să joc de când mă știu, iar baschetul în stradă, practicat în copilărie m-a ajutat să devin ceea ce sunt și să realizez preformanțele pe care le-am realizat la echipa universității”, explică KJ.

Nu se mulțumește cu puțin

Deși este de puțin timp la Satu Mare, Kortni este la curent cu performanțele pe care CSM-ul le-a realizat în ultimii ani și spune răspicat că își dorește titlul de campioană. „Știu că la Satu Mare echipa de baschet feminin a realizat cele mai bune performanţe în cea ce priveşte jocurile de echipă din istoria orașului. Știu că au ratat de puțin câștigarea campionatului așa că mă simt oarecum datoare faţă de ceea ce au făcut fetela care au jucat înaintea mea la CSM. Nu vreau să-i dezamăgesc pe nimeni și sper să obținem rezultate și mai frumoase. În primul rând trebuie să ne calificăm în faza play-off iar de acolo orice este posibil”, concluzionează baschetbalista.

Distribuie:

Postaţi un comentariu