Cel mai promiţător medicament anticoronavirus dezamăgeşte în primele teste clinice aleatorii
Un rezumat al rezultatelor studiului a fost postat joi, din neatenție, pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății şi apoi şters.
„Un draft al manuscrisului a fost furnizat OMS şi a fost publicat din greșeală pe site. El a fost retras imediat ce a fost observată greșeala. Manuscrisul este acum în curs de revizuire și așteptăm o versiune finală înainte ca OMS să comenteze acest lucru ”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Daniela Bagozzi, pentru statnews.com.
Potrivit aceleiaşi surse, purtătorul de cuvânt al Gilead, Amy Flood, a declarat că „postarea a inclus concluzii necorespunzătoare ale studiului”. Studiul a fost oprit pentru că a avut prea puțini pacienți, a mai spus ea, astfel încât nu „oferă concluzii semnificative statistic”. Cu toate acestea, ea a adăugat că “tendințele evidenţiate de teste sugerează un beneficiu potențial pentru remdesivir, în special în rândul pacienților trataţi în primele faze ale bolii.”
Draftul publicat accidental pe site-ul OMS arată însă altceva. Remdesivir nu a îmbunătățit starea pacienților și nici nu a redus prezența agentului patogen în fluxul sanguin. Cercetătorii au studiat 237 de pacienți, din cei 453 desemnaţi iniţial să participe, oferind medicamentul la 158 și comparând progresul acestora cu restul de 79. Rezultatele au fost neconcludente, în plus, medicamentul a prezentat efecte secundare semnificative la 18 pacienţi care au trebuit scoşi din studiul clinic.
Valoarea acţiunilor companiei Gilead Sciences a scăzut cu cel puţin 6%, potrivit agenţiei de presă Reuters.
Dezamăgirea investitorilor şi a lumii medicale este cu atât mai severă cu cât Gilead Science este o companie vedetă în lumea cercetării antivirale. Compania a dezvoltat medicamentul care previne infectarea cu HIV şi pe cel care vindecă hepatita C. Nu ar fi surprins pe nimeni din lumea medicală ca Gilead să fie cei care să descopere şi leacul împotriva SARS-CoV-2.
O analiză publicată de American Council on Science and Health spune că datele preliminare ale studiului realizat în China arată rău. Poate chiar foarte rău.
„Dar acest lucru nu înseamnă că medicamentul nu se va dovedi util în urma altor studii. Cu toate acestea, nu este o zi bună”, notează Josh Bloom, menţionând la finalul articolului că portofoliul său include acţiuni la Gilead Science.