Steagul curcubeu, simbolul comunității LGBTQ+, călcat în picioare și aruncat la gunoi de participanții la Mitingul pentru Familie: „Suntem aici să dăm voce creștinilor”
Asociația Noua Dreaptă a organizat sâmbătă, 15 iunie, o nouă ediție a Mitingului pentru Familie la Cluj-Napoca în semn de protest la adresa celui de-al treilea Marș Pride programat în aceeași zi de comunitatea LGBTQ+ (lesbiene, gay, bisexuali și transgen) din Cluj. Evenimentul a fost organizat de Asociația Noua Dreaptă și activiști implicați în campania pentru DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018.
Mitingul pentru familie a început cu rugăciunea Tatăl Nostru și cu un discurs susținut de liderul Noua Dreaptă Cluj, Codrin Goia, în fața celor în jur de 100 de persoane prezente în Piața Avram Iancu.
„Familia tradițională este sfântă și există un singur fel de familie. Adversarii creștinismului spun că există și alte alternative și le vom da dreptate atunci când două femei sau doi bărbați vor putea să se reproducă. Suntem aici să susținem normalitatea. Nu am venit să dăm în cap nimănui. Ce le transmitem este să se întoarcă la Dumnezeu, la calea cea dreaptă. Avem și noi păcatele noastre, dar nu facem parade din ele în mijlocul străzii, sub ochii copiilor noștri. Avem aici steagul homosexual și neomarxist. Îl călcăm în picoare cu toții”, a spus Codrin Goia.
Mai târziu, steagul a fost aruncat la unul dintre coșurile de gunoi din apropiere. Steagul LGBT, denumit sugestiv steagul curcubeu, este un steag în culorile curcubeului, cel mai des identificat ca un simbol al comunității și identității LGBT, folosit mai ales ca o manifestare a mândriei gay.
„Mitingul pentru familie vine să dea voce activiștilor care la referendumul de anul trecut au făcut campanie, care au muncit zi de zi în timpul campaniei, care au mers din ușă în ușă atunci pentru a convinge românii de importanța exprimării votului. După cum se știe, rezultatul referendumului a fost foarte bun, în sensul că 92% din cei care s-au prezentat la vot au spus Da, pentru normalitate, pentru familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Faptul că nu s-a atins cvorumul este un aspect secundar. Astăzi sărbătorim acest procent obținut la referendum, pentru a da voce creștinilor din Cluj și pentru a ne arăta opoziția la parada homosexualilor”, a precizat, la rândul său, avocatul Tudor Ionescu, președintele Noii Drepte.
Cu privire la faptul că în acest an, marșul Cluj Pride 2019 va avea loc în centrul orașului, pe un traseu care cuprinde Piața Unirii – Bulevardul Eroilor – Calea Dorobanților – Bulevardul 21 Decembrie 1989, Tudor Ionescu a precizat că Primăria a făcut un pas înapoi.
„Credem că primăria a făcut un pas înapoi prin faptul că a cedat centrul cetății, ceea ce va avea consecințe în anii următori. O astfel de manifestare nu ar fi trebuit autorizată. Faptul că unii oameni se mândresc cu o perversiune sau cu orientarea lor sexuală, ni se pare ridicol. Clujul nu se poate mândri cu parada lor. Dacă era o paradă a oamenilor de știință, a medicilor, a academicienilor, a inginerilor, a oamenilor din presă care au câștigat premii deosebite, atunci am fi aplaudat inițiativa. Dar o paradă a homosexualilor la Cluj-Napoca este o rușine. Pentru noi Clujul rămâne un oraș profund creștin și faptul că această minoritate tulbură apele, faptul că participanții vin din alte țări, sau că ambasadele susțin astfel de manifestări ne arată cât de jos suntem ca societate. Condamnăm turismul homosexual. Efectiv nu avem nici un motiv de mândrie”, a precizat Tudor Ionescu.
Participanții la miting care au luat cuvântul au făcut referire și la spectacolul de teatru ”Eu sunt. Și?”, care a fost prezentat în prima zi a Festivalului Cluj Pride 2019 și care i-a indignat pe anumiți creștini și inclusiv Patriarhia Română în contextul în care spectacolul ironizează tabăra creștină care se manifestă contra relațiilor între persoane de același sex. „Niște așa-zis actori au adus batjocură la adresa bisericii. Și tot ei vin apoi și vorbesc de toleranță. Noi vom apăra mereu familia, vom apăra România și orașul Cluj-Napoca”, au transmis reprezentanții Noii Drepte scandând mai departe „Familia normală, comoară națională”, „Uniți, salvăm familia naturală” și „Credința, familia, patria”.
În fața participanților a fost adusă și o familie tradițională pentru ca cei prezenți să vadă modelul de familie pe care îl încurajează Noua Dreaptă și susținătorii ei. „Așa arată o familie normală. Așa arată o familie creștină. Niciodată în România familia nu va putea fi recunoscută din căsătoria din doi bărbați sau două femei. Cine crede că mama va putea fi înlocuită de către un bărbat cu apucături sexuale deviate?Agenda persoanelor LGBT este să obțină parteneriate, căsătorii și adopții. Totul este la vedere din partea lor”, au avertizat participanții Mitingului pentru Familie.
În cursul zilei de sâmbătă, ora 17.00, va avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca a treia ediție a marșului LGBTQ+, Cluj Pride 2019.
Citiți și:
Te felicitam Caline, esti un adevarat lider Roman in Ardeal. Sodomitii nu au ce cauta in Romania. Noi suntem crestini Ortodoxi!