Români cu suflet. Mobilizare emoționantă pentru salvarea vieții unui bebeluș de 7 săptămâni care suferă de o malformație cardiacă gravă

Foto: Părinți Salvatori

Viața unui bebeluș de numai 7 săptămâni din Sebeș-Alba poate fi salvată prin efortul depus în ultimile zile de oameni simpli, dar și de medici și lucrători ai ISU Cluj, precum și de funcționari ai unor instituții publice.

David Andrei Mureșan suferă de o malformație gravă cardiacă și necesita transport de urgență la o clinică de specialitate din Germania. În doar câteva zile, totul a fost pus la punct, iar în această dimineața, bebelușul, alături de familia sa, a pornit spre cea mai mare clinică de chirurgie cardiacă din Europa, situată în localitatea Bad Oeynhausen, din Germania.

”În prealabil a fost obținut acordul scris din partea clinicii din Germania pentru a primi cazul acolo, a fost realizat pașaportul pentru bebeluș în regim de urgență (un fotograf al serviciului pașapoarte s-a deplasat la spital) și s-a obținut formularul S2 din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj.

Urmează o grea încercare pentru bebeluș și mama sa, care-i este alături în aceste momente, dar și pentru echipajul medical al Secției ATI a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și pentru cei doi șoferi pompieri, care vor parcurge circa 1.600 km în următoarele 16 ore.

Bebelușul și mama vor ajunge pe mâinile medicilor din Germania, unde se vor putea realiza intervențiile necesare pentru a salva viața bebelușului.

Ne bucură enorm această șansă primită de bebeluș și de părinții săi, care poate nu ar fi fost posibilă fără implicarea și inițiativa unor oameni simpli care le-au sărit în ajutor.

Le dorim putere pentru a lupta în continuare și ne dorim să revedem familia întoarsă cu bine acasă acasă!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ISU Cluj.

Părinți salvatori

Transilvania Reporter a descoperit că în eforturile de a salva viața micuțului David s-au implicat și oameni simpli.

Unul dintre aceștia este și Vasile Vlașin, fondator al Asociației Părinți Salvatori, deschisă în memoria băiețelului acestuia, care a pus și el umărul, ca în cazul altor cazuri medicale grave, la reușita transferului bebelușului către clinica din Germania.

Cineva mi-a scris vinerea trecută și mi-a cerut ajutorul, pentru că familia făcuse apel pe Facebook pentru strângerea sumei de 16.500 de Euro necesară transferului în Germania.

Mi s-a spus că băiețelul are o malformație cardiacă gravă și necesită operație de urgență, recomandarea fiind pentru pentru Klinik für Kinderherzchirurgie und angeborene Herzfehler din Bad Oyenhaunsen, condusa de un renumit chirurg roman, dr. Eugen Săndica.

Analizând cazul, mi-am dat seama că transportul se poate efectua cu aprobarea Departamentului pentru Situații de Urgență, fără a fi necesară plata unui operator aerian privat, la costuri pe care familia nu și le permitea. Am luat legătura cu directorul DSU, dr. Călin Alexandru, i-am expus cazul și i-am solicitat ajutorul. Odată avută aprobarea pentru efectuarea transportului, s-a făcut apoi evaluarea copilașului de către specialiști, pentru a fi ințelese riscurile pe care le implica acest transfer. Și de aici, s-a intrat în linie dreaptă.

Am solicitat familiei să anunțe că nu mai e nevoie de donații, întrucât transportul se va face gratuit. Din păcate, deși familia strângea bani pentru a se duce in Germania, concentrați doar pe bani fiind, au uitat că au nevoie de pașaport pentru micuț, însă acesta s-a eliberat ieri în regim de urgență la Cluj. Țin să fie remarcat efortul făcut de oamenii aceia, făcute dincolo de obligațiile de serviciu, iată că există în sistemul acesta blamat și oameni dedicați.”, ne-a declarat Vasile Vlașin.

Asociația Părinți Salvatori s-a implicat de-a lungul timpului în rezolvarea mai multor cazuri medicale grave, iar luni, 20 mai, va încheia un proiect ambițios la Dej, acolo unde asociația va dota maternitatea cu echipamente medicale în valoare de 45.000 Euro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu