Kelemen Hunor: Femeile au pătruns unde bărbaţii n-au reuşit

Foto: Dan Bodea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor,a declarat, sâmbătă, la Conferința delegaților Organizației de Femei a Uniunii, că, în multe cazuri, femeile din organizaţie au reuşit să facă ceea ce bărbaţii nu pot: “Când am înfiinţat organizaţia de femei, cu mare întârziere, cred că am făcut o alegere extraordinar de bună, fiindcă până azi am observat că colegele noastre au făcut extrem de multe acţiuni, au pătruns în acele comunităţi mici unde poate bărbaţii nu reuşesc să pătrundă, că nu au empatia necesară sau pur şi simplu nu simt problemele acelor comunităţi. (…) Activitatea organizaţiei de femei s-a  întărit, se întăreşte, la nivel european am avut o oarecare recunoaştere, fiindcă doamna Biro Rozalia este şi vicepreşedinte la organizaţia de femei din Partidul Popular European”.

Kelemen Hunor a adăugat că deocamdată nu ştie dacă pe listele UDMR pentru alegerile europarlamentare vor fi şi nume de femei pe locuri eligibile: „Cea mai mare provocare a anului viitor sunt pentru noi europarlamentarele şi trebuie să ne pregătim, să avem candidaţi buni, credibili. (…) Dacă vorbim de două locuri eligbile, nu poţi să împarţi pe cote, dar pe listă vor fi foarte multe doamne şi probabil cu şanse pentru a intra în prima parte a listei. E prematur să fac o prognoză, fiindcă anul viitor în ianuarie e termenul până când se pot depune candidaturile pentru europarlamentare”.

El a participat, la Cluj-Napoca, la cea de a VI-a Conferință a delegaților Organizației de Femei a UDMR, care a avut loc vineri şi sâmbătă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu