Planeta UMF, universitatea cu cei mai mulți studenți străini, la nivel național
O plimbare de pe strada Marinescu pe o distanță de nici 500 de metri, până „jos”, pe Victor Babeș, e ca o incursiune rapidă prin culturile a măcar trei continente. Un total de 2611 studenți străini învață la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Cei mai mulți sunt francezi sau germani și au venit la Cluj pentru a se specializa în diverse ramuri ale medicinei. De asemenea, cei mulți dintre ei își urmează un vis, în timp ce conducerea universității cu cei mulți studenți străini din România încearcă să îi integreze cât mai bine în orașul care, pentru ani mulți, le este casă.
57 de țări de pe toate continente locuite ale lumii au studenții la UMF Cluj. Cei mai mulți dintre ei sunt totuși europeni, veniți din Franța (919 studenți), Germania (571) și Israel (201). Aproape 700 de tineri vin din țări non-UE.
„De la an la an, sunt tot mai mulți candidați care vin din străinătate. Mai mulți studenți străini sunt la secția engleză, pentru că acolo sunt și mai multe locuri. Aici, 85% sunt din Germania și sunt dintre cei mai buni studenți ai noștri. Vorbim despre studenți foarte ambițioși și bine pregătiți. La secția franceză, 80% sunt din Franța și restul sunt din țări francofone.”, spune Anca Buzoianu, decan al Facultății de Medicină din cadrul UMF.
Sunt inclusiv studenți din Puerto Rico, Thailanda sau Peru, astfel că multiculturalitatea este asigurată. Cea mai căutată este Facultatea de Medicină, unde învață aproximativ 1700 de studenți străini. În topul preferințelor se mai regăsesc facultățile de medicină dentară (609 studenți străini) și Farmacie (307 studenți străini).
De ce vin ei la Cluj? În urmă cu ceva mai mult de un an, jurnaliștii unei televiziuni franceze spuneau că studenții vin să studieze în România pentru că taxa este mică, comparativ cu alte state europene. Tot ei reproșau faptul că, odată întorși înapoi în Franța, aceștia sunt prost pregătiți. Într-un final, s-a dovedit faptul că afirmațiile jurnaliștilor francezi nu aveau legătură cu realitatea și că studenții care vin la UMF au alte planuri.
„Îi atrage calitatea actului educațional, care la noi este foarte îndreptat către activitățile practice. În medicină este foarte important să știi să faci cu mâinile tale și am introdus în curriculă concepte precum „Problem-based learning” sau simulări, astfel că fiecare student face ceea ce învață. Un absolvent de-al nostru care este acum chirurg în Germania, ne spunea că a plecat de aici cu o pregătire foarte bună, care l-a ajutat mult în carieră. Faptul că aici îi pregătim foarte bine pe studenți este un lucru deja cunoscut peste tot”, mai spune Anca Buzoianu.
Studenții care sunt cetățeni ai Uniunii Europene au dreptul de a intra și la locurile bugetate de către statul român, însă condițiile examenului de admitere sunt obligatoriu aceleași pe care le au și studenții români. Adică examenul de admitere în limba română. În mod evident, prea puțini sunt cei care aleg această cale, chiar dacă, chiar în acest an, la UMF au ajuns doi frați din Franța care au dat admiterea în limba română și chiar au intrat. Totuși, procentul este foarte mic.
Pentru studenții străini care aleg varianta clasică, a admiterii pe bază de dosar, la locurile cu taxă, cuantumul taxei ajunge la 6000 de euro/an, cu posibilitatea de a primi o bursă de 3000 de euro, care practic reduce costul anual al școlarizării la jumătate. Comparativ însă, UMF este o variantă accesibilă, în condițiile în care, în Ungaria, taxa este între 12.000 și 15.000 de euro, iar în Bulgaria ea ajunge la 8000 de euro. În Vest, nu multe sunt țările în care să există universități care oferă această posibilitate. De exemplu, în Austria, există o singură universitate care are program de studiu cu predare în limba engleză, iar taxa sare de 25.000 de euro pe an, în timp ce Franța nu are universități în care să fie locuri cu taxă.
Să vorbească toată lumea despre o universitate spunând că e locul în care vrea să ajungă orice străin interesat să studieze medicina în România este un lucru de dorit pentru oricare dintre instituțiile de învățământ superior din România, dar nu și un lucru simplu. Mulți dintre studenții străini vin în țara noastră din țări unde învățământul este la un nivel foarte ridicat. Prin urmare, vin și cu un nivel ridicat al așteptărilor. Așteptări la care UMF-ul încearcă tot timpul să se ridice.
„Toată lumea ar vrea să aibă studenți internaționali și pe piața educațională este o mare bătălie din acest punct de vedere. Pentru a face față așteptărilor lor, insistăm în primul rând pe pregătirea cadrelor didactice. Universitatea investește și plătește cursuri de limbă pentru toți profesorii care predau la secțiile engleză și franceză. Ei au certificate lingvistice recunoscute la nivel internațional, nu date de către universitatea noastră. Apoi, ne concentrăm pe folosirea metodelor moderne de predare. Nu mai poți preda materia ca acum 100 de ani. Lumea s-a schimbat, medicina se schimbă și ea. Avem cel puțin două sau trei sesiuni de cursuri pe an, cursuri la care vin experți internaționali, dar investim foarte mult și în infrastructură, pentru a ne putea concentra și pe zona de cercetare”, mai spune decanul Facultății de Medicină.
Cum nu totul e legat de taxe, sesiuni de examene și stagii de practică, impactul studenților străini se vede și zonele mai relaxate ale actului educațional, atmosfera din campusuri fiind una specială, spune Anca Buzoianu.
„Au impact atât în dezvoltarea universității, cât și în dezvoltarea profesorilor. Să vii în contact cu atâtea culturi este o plăcere pentru toată lumea și chiar ai ocazia de a vedea cum se raportează lumea la medicină în diferite culturi. Pentru o universitate, o provocare mare este să înveți să răspunzi acestei multiculturalități. Că vin studenții străini la Cluj este grozav, dar noi trebuie să îi ajutăm să se adapteze rapid unei noi vieți. Încercăm în fiecare an să le facem viața mai ușoară, așa că inclusiv am făcut un ghid pentru ei, dar și o aplicație mobilă, pentru a-i ajuta să se orienteze prin oraș și prin universitate”, mai spune ea.
[stextbox id=’custom’ caption=’Cum arată planeta UMF’]
2611 studenți străini din 57 de țări.
- Facultatea de Medicină: 1695 studenți străini
- Facultatea de Medicina Dentară studenți străini 609
- Facultatea de Farmacie- 307 studenți străini
Cele mai mari comuniăți provin din Franța (919 studenți), Germania (571), Israel (201), Tunisia și Maroc.
Dintre studenții străini, 1922 provin din UE, iar 689 sunt cetățeni non-UE
[/stextbox].