Un judecător clujean l-a trimis pe Liviu Dragnea în atenția CSM și a Inspecției Judiciare
Judecătorul Cristi Danileţ a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară după declaraţiile preşedintelui PSD Liviu Dragnea referitoare la influenţarea unui judecător suprem.
Magistratul transmite că sunt două aspecte ce trebuie lămurite de urgenţă.
“Primul aspect, grav: întâlnirea dintre Preşedintele Camerei Deputaţilor cu un ofiţer activ al serviciilor de informaţii pentru a discuta de un caz privind mai multe persoane fizice aflat pe rolul instanţei supreme. Aici ar trebui să intervină CSM pentru a atrage atenţia asupra instituţiilor statului în legătură cu implicarea voluntară a unor ofiţeri în discuţii şi analize despre justiţie.Al doilea aspect, mult mai grav: declaraţia cum că unul dintre judecătorii cauzei ar fi fost influenţat în soluţia sa. În aceste condiţii, Inspecţia Judiciară trebuie să se sesizeze: să îl audieze ca martor pe Liviu Dragnea pentru a indica numele ofiţerului de informaţii, acesta din urmă să fie audiat ca martor pentru a indica numele celui care a făcut influenţa şi asupra cui, iar judecătorul în cauză şi restul membrilor din complet să fie audiaţi. Dacă totul a fost o minciună, trebuie ca CSM să iasă public să arate acest lucru, iar independenţa completului de judecată şi reputaţia profesională a fiecărui membru al completului să fie apărate”, se arată în sesizarea judecătorului clujean.