Rampa neconformă de la Turda intră în etapa de conservare și monitorizare

Lucrările de închidere și ecologizare a depozitului neconform de deșeuri din municipiul Turda au fost pe deplin finalizate, potrivit Consiliului Județean Cluj. Lucările au durat circa un an și au costat peste 2,5 milioane de lei.

Costul total al proiectului a fost de de 2.643.827,88 lei, lucrările de proiectare și execuție au fost executate în mai multe etape și au constat în realizarea sistemului de acoperire și impermeabilizare a depozitului prin amplasarea stratului suport de pământ în grosime de 50 cm, a stratului de acoperire de 100 de cm, respectiv montarea celor trei membrane din geocompozit drenant/bentonitic pentru drenarea biogazului și a apei pluviale, realizarea sistemului de colectare și evacuare a apelor de precipitații prin construirea unui canal perimetral, a unui bazin de confluență și a unui canal marginal la drumul de acces în depozit.

De asemenea, lucrările de închidere au mai presupus realizarea sistemelor de degazare a depozitului prin amplasarea a șapte puțuri corespunzătoare și a sistemului de monitorizare a nivelului apelor freatice prin forarea a 3 puțuri.

Întregul amplasament situat în municipiul Turda este în acest moment împrejmuit cu un gard metalic și o poartă de acces, zona fiind supravegheată în mod permanent de către personal de pază calificat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu