Liderul PSD Maramureş: „Să se evite concentrarea acumulării de putere la Cluj-Napoca”
Liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a spus că în urma reorganizării teritoriale, judeţul Maramureş speră să beneficieze de investiţii sporite pentru dezvoltarea infrastructurii şi implicit a unor domenii economice apte să susţină o zonă a cărui potenţial turistic n-a fost exploatat eficient, conform AGERPRES.
Social-democratul a atras atenţia cu ocazia discuţiilor purtate la Comitetului Executiv al partidului de la Constanţa că este necesară evitarea concentrării funcţionării unui număr important de instituţii în Cluj-Napoca.
„Putem să discutăm în cadrul Regiunii de Nord-Vest de păstrarea actualei structuri ADR NV în măsura în care atât preşedintele Victor Ponta cât şi Liviu Dragnea garantează nu doar Maramureşului, ci şi celorlalte judeţe, o sporire a atribuţiilor în zonele de decizie în viitoarea Regiune de Nord-Vest. Asta înseamnă, spre exemplu, că dacă acum Administraţia Finanţelor Publice are centrul regional la Cluj şi viitoarea Direcţie Antifraudă la Oradea, este normal ca celelalte judeţe să primească atribuţii regionale în zona învăţământului, sănătăţii, silviculturii etc, astfel încât să se evite concentrarea acumulării de putere într-un singur oraş: Cluj-Napoca. În felul acesta, evident, susţinem cu toată forţa demersurile preşedintelui Victor Ponta, în special în zona de comunicare publică, încercând să explicam maramureşenilor avantajele aduse de regionalizare” a spus Zetea, citat de Agerpres.
Mutarea unor instituţii descentralizate din judeţele transilvane în oraşul Cluj- Napoca ar distorsiona, îngreuna şi modifica serios funcţionarea actului administrativ, în opinia preşedintelui PSD.