Actorul Alexandru Arșinel a fost operat la Cluj-Napoca

Alexandru Arșinel a fost supus joi, 29 august, unei intervenții chirurgicale de transplant de rinichi la la Insitutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, potrivit Agerpress.

Operația a fost efectuată cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusă de profesorul universitar dr. Mihai Lucan, șeful Institului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj și șeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

“A fost o operaţie standard, a decurs bine, cu unele dificultăţi legate de vârsta maestrului, 71 de ani, şi de faptul că este supraponderal. Maestrul Alexandru Arşinel are o stare fizică bună, vârsta sa biologică este în contrast cu cea cronologică şi pe acest considerent am înclinat să îl aducem în blocul operator pentru un transplant renal. Totul a mers bine”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Lucan.

„Țin să mulțumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan și bineînțeles lui personal. Este o zi fericită pentru mine. Oamenii minunaţi de la Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj, în frunte cu medicul Mihai Lucan şi alţi doctori, şi-au dat silinţa să mă ajute. Operaţia deosebit de dificilă a fost un succes. Acum sunt la terapie intensivă. Recuperarea o să dureze două săptămâni, apoi sper să mă pot întoarce în Bucureşti. Vreau să mă întorc cât de repede pe scenă”, a declarat Arșinel.

Din cauza acestor probleme medicale, actorul a mai fost supus, în trecut, unor operaţii de hernie de disc şi uneia de paratiroidă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu