Ionuț Rada: „Vrem să facem spectacol pe teren”

Foto: Dan Bodea

Feroviarii nu au abandonat ideea de a cuceri un nou titlu, chiar dacă jocul CFR-ului şchioapătă vizibil în acest început de sezon. Ionuţ Rada speră într-o revenire de senzaţie a trupei pregătite de Petre Grigoraş. Pauza competiţională cauzată de acţiunile echipei naţionale e binevenită în Gruia. Formaţia ardeleană a plecat în cantonament în Poiană, unde va susţine un amical în faţa celor de la FC Braşov, programat marţi, de la ora 19.00. „În ultimele meciuri am arătat că avem nevoie de o perioadă de acumulare. Sperăm ca în acest cantonament să punem la punct toate lucrurile care nu ne-au mers până acum”, a declarat Rada.

“Sezonul nu e compromis încă”

Victoria împotriva Coronei a reaprins speranţe în tabăra „vişiniilor”. „Sezonul nu e compromis încă. E important că am câştigat cu Corona, indiferent cum am făcut-o. Plecăm cu un moral bun în cantonament. Vom încerca de acum încolo să facem şi spectacol, dar, până la urmă, ne-am dori să jucăm aşa şi să câştigăm campionatul. Nu ne gândim încă la cupele europene, ne concentrăm doar la următorul meci. Vom vedea la sfârşit unde ne vom situa. Trebuie să ne ajutăm antrenorul să scoatem echipa din impas. Cu toţii suntem supăraţi, dar trebuie să fim modeşti şi să muncim mai mult”, a subliniat fundaşul CFR-ului.

Alături de tricolori

Ionuţ Rada nu şi-a luat gândul nici de la echipa naţională a României. Fostul stelist le ţine pumnii tricolorilor în disputele cu Ungaria şi Turcia, din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din Brazilia. „Sperăm ca România să obţină calificarea. Mi-aş dori maximum de puncte cu Ungaria şi cu Turcia, ne-ar da şanse mari în continuare. O să fie dificil, chiar dacă Turcia şi-a schimbat selecţionerul. Sper să înceapă o nouă etapă după această dublă. Sunt sigur că orice jucător român, nu numai de la CFR, îşi doreşte să joace la echipa naţională. Selecţionerul ştie cel mai bine de ce fotbalişti are nevoie, pe cine se poate baza. Noi, jucătorii români, trebuie să muncim mai mult ca să ajungem acolo”, a transmis fotbalistul de 31 de ani.

Distribuie:

Postaţi un comentariu