Profit de aproape 800.000 de lei pe primul semestru la Uzina Electrică

Primul an în care Uzina Electrica a fost pe profit a fost 2012

După ce ani de zile s-a confruntat cu pierderi ce totalizau, la un moment dat, 34 de milioane de lei,   Uzina Electrică, societatea din subordinea Primăriei Zalău care produce agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire din oraş, merge pe profit. Cel puţin asta rezultă din ultimul raport prezentat, luna aceasta, în Adunarea Generală a Acţionarilor. Potrivit raportului, veniturile totale realizate de societate în semestrul I al acestui an s-au ridicat la 6.155.416 lei, reprezentând o depăşire cu 12, 5 la sută a veniturilor programate, în timp ce cheltuielile au ajuns la 5.357.852 de lei, mai puţin cu peste 6 la sută din ce era programat. Rezultă, astfel, un profit de 797.564 de lei, în condiţiile în care pentru aceeaşi perioadă în activitatea societăţii era estimată o pierdere de 251.151 de lei.

Managerul Uzinii Electrice, Viorel Marian, spune că s-a ajuns la aceste rezultate prin eficientizarea activităţii societăţii, reprezentată în primul rând prin reduceri de personal.

„Majoritar, profitul provine din exploatare, adică din activitatea curentă de producere, transport şi furnizare a agentului termic. Există, însă, şi o parte, de aproximativ 200.000 de lei, din acest profit care provine din dobânzile la depozitele pe care societatea le are”, explică Marian.

2012, primul an pe profit

Managerul Viorel Marian precizează că primul an în care societatea a fost pe profit a fost 2012, când diferenţa dintre venituri şi cheltuieli a ajuns, pe tot anul, la aproximativ 2.000.000 de lei.

„Anul trecut am avut, însă, venituri excepţionale, rezultate din executări silite. 1.200.000 de lei din profit a venit anul trecut de acolo, din executarea silită a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, explică managerul.

Datorii de 34 de milioane de lei

Pierderile din reţeaua de termoficare şi renunţarea marii majorităţi a zălăuanilor la sistemul centralizat de încălzire au făcut ca, în anii anteriori, Uzina Electrică să funcţioneze cu foarte mari pierderi, care ajunseseră în 2009 la nu mai puţin de 34 de milioane de lei. Societatea a intrat în 2009 în procedură de reorganizare judiciară, din care a ieşit în aprilie 2012, după ce a vândut mai multe active şi şi-a plătit toate datoriile.

Uzina Electrică furnizează agent termic pentru aproximativ 50 de şcoli, grădiniţie şi alte instituţii publice din oraş şi pentru agenţi economici. Din rândul populaţiei, au mai rămas racordate în sistemul centralizat mai puţin de 200 de familii, reprezentate în special de locatarii din blocurile de locuinţe sociale. Pentru eficientizarea producerii agentului termic şi, implicit, scăderea preţului acestuia, societatea a demarat anul acesta un proces de retehnologizare, proces blocat, însă, de o contestaţie depusă în urma licitaţiei pentru desemnarea firmei constructoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu