Poveşti cu… Moş Crăciun

de Claudia Romitan / in December 24, 2017, 12:12 la 12:38 pm /

Ce copil nu-l iubeşte pe Moş Crăciun şi nu aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu el, mai ales că se întâmplă doar o dată în an? Pe vremea copilăriei mele, la începutul anilor 80, nu făceam excepţie. Locuiam într-o localitate minieră din Sălaj, unde tradiţiile satului şi oraşului se cam amestecau. Dar Moş Crăciun nu avea cum să lipsească de la nicio întâlnire cu copiii.

La capitolul cadouri pregătirile se făceau din timp. Încă de pe la începutul lunii decembrie îi scriam câteva rânduri în care îi ceream de regulă câte o păpuşă şi ciocolată. Mă străduiam să fie scris cât mai frumos ca să vadă Moşul ce copil cuminte sunt. Legam frumos scrisoarea cu o panglică şi o puneam în geamul camerei. Ca prin miracol a doua zi dimineaţa nu mai era acolo. Iar apoi de Crăciun moşul venea cu cadourile dorite. Aveam şi noi, eu cu fratele meu, ceva bănuieli cum că Moşul ar fi de fapt tata, dar în următorul an am reuşit să rămânem treji şi chiar să ne întâlnim cu Moş Crăciun. Aşa că nu mai încăpea nicio îndoială. Moş Crăciun e Moş Crăciun. Mai târziu am descoperit şi noi cadourile ascunse prin dulapuri de părinţi chiar în perioada de dinaintea sărbătorilor şi aşa ne-am cam lămurit cum e cu moşul care ştie exact ce cadou îţi doreşti. Dar farmecul bătrânelului bonom care pune cadouri sub brad nu a fost ştirbit cu nimic. Şi astăzi ne punem unii altora pe furiş cadourile sub brad şi bucuria pe care o simţi când destinatarul cadoului este surprins şi fericit când desface pachetul nu se compară cu nimic.

Perioada Crăciunului însemna la mine acasă şi pregătiri febrile în bucătărie, ca masa de Crăciun să fie plină cu bunătăţi. Tata aducea bradul, iar noi eram responsabili cu împodobirea lui. Ce alt prilej mai bun pentru noi copiii ca să ne jucăm cu globurile, pe care reuşeam în bună măsură să le spargem, şi să legăm bomboanele de pom, fără să ratăm să le „gustăm” din plin. Îmi amintesc un an în care şi vărul nostru era la noi şi am făcut împreună bradul, iar în acest răstimp am descoperit că bomboanele în staniol foarte frumos colorat erau delicioase. Le-am legat conştiincios pe toate pe pom, după care am tooot gustat, aranjând frumos ambalajul gol la loc. În ziua Crăciunului când a vrut şi mama să guste o bomboană, toate ambalajele erau goale.

Pe lângă moşul cel adevărat, mai existau şi nişte „surogate”, precum Moş Gerilă care venea la serbarea pomului de iarnă, iar ca să primeşti cadoul trebuia să ştii o mulţime de poezii şi cântece. Şi mai era şi un moş „al sindicatului” (de la întreprinderea unde muncea tatăl meu) un moş important în felul lui, pentru că acela ne trimitea întotdeauna portocale şi banane, rarităţi, cu care ne întâlneam doar o dată pe an.

La televizor nu se uita nimeni pentru că, fiind încă în perioada comunistă, nu existau nici un fel de programe speciale de Crăciun.

De Crăciun se leagă şi amintiri dragi ale mersului la colindat alături de copiii de pe strada noastră. Mergeam din casă în casă, ne înfruptam din toate bunătăţile de pe masă şi ne îndopam de prăjituri. La final eram răsplătiţi şi cu bani, 1, 5 sau 10 lei, poate chiar 25 dacă eram foarte norocoşi. Banii mergeau în puşculiţă pentru că de prin magazine nu aveai ce îţi cumpăra. Când am ajuns ceva mai mărişori mergeam la colindat cu colegii de clasă, pe la profesorii noştri şi ne întorceam acasă abia în zori de zi.

Amintirile despre Crăciunul de altădată sunt cu atât mai frumoase cu cât nu îmi aduc aminte să fi avut vreun Crăciun fără zăpadă atunci. Aşa că pe lângă, brad, cadouri, colinde şi bunătăţi pe masă, vacanţa de Crăciun, cum îi spuneam noi, era cel mai minunat prilej de a ne bulgări şi a ieşi ore în şir la săniuş, până ne degerau degetele de la picioare de frig şi veneau părinţii să ne ducă cu forţa acasă.

Mă uit înapoi cu nostalgie la acele Crăciunuri de copil, fără nicio grijă!

[stextbox id=’custom’]

Transilvania Reporter vă prezintă, pe parcursul Ajunului, o serie de povești despre magia Crăciunului, privită prin ochii mai multor generații.

[/stextbox]

Distribuie: