Cât costă chiriile în Clujul anului 2017

Cluj-Napoca a devenit cel mai scump oraş din ţară pe segmentul chiriilor, cu 8 procente peste Bucureşti. Luna septembrie este cea mai fierbinte lună din an, fiind marcată de întoarcerea studenţilor pentru noul an universitar.

În prezent, bugetul minim necesar pentru închirierea unei garsoniere este de 250 de euro pe lună. Un apartament cu doua camere are un preţ mediu de 350 de euro, în timp ce locuinţele tricamerale au ajuns anul acesta la preţuri de peste 400 de euro. Chirii mai ieftine se găsesc în zona metropolitană, mai precis în localităţile Floreşti şi Baciu. Preţul cerut pentru o garsonieră pleacă de la 150 de euro, în timp ce două camere pot fi închiriate chiar şi pentru 250 de euro lunar.

Portalul imobiliar online compariimobiliare.ro vine în ajutorul chiriaşilor şi oferă statistici actualizate zilnic privind preţurile medii cerute în toate cartierele Clujului, cât şi peste 2.500 de anunţuri detaliate cu apartamente şi garsoniere de închiriat.

Puterea de negociere este principalul atu pentru încheierea unui contract favorabil ambelor părţi – proprietar şi chiriaş. Dacă proprietarul îşi doreşte chiriaşi pe termen lung trebuie să investească puţin în amenajarea şi dotările apartamentului. Dacă nu îşi permite să înlocuiască frigiderul sau maşina de spălat cu modele ceva mai noi, are posibilitatea să o facă pe parcursul anului, din banii de chirie. Chiriaşul trebuie să demonstreze că este bun platnic, iar o scrisoare de recomandare din partea foştilor proprietari ar însemna un plus de încredere.

Nu în ultimul rând, este indicată semnarea unui contrat de închiriere, declarat ulterior la Ministerul de Finanţe. O atenţie deosebită trebuie acordată însă clauzelor din contract: valoarea chiriei, modul de plată, obligaţiile şi drepturile fiecăruia. Nu uita să stabiliţi şi preavizul, adică termenul în care se anunţă reciproc că locuinţa devine liberă sau trebuie eliberată.

Oferta compariimobiliare.ro cuprinde peste 2.500 de apartamente de inchiriat in Cluj-Napoca, 5.800 în Bucureşti, 322 în Timişoara, 560 în Constanţa, 952 în Iaşi şi 200 în Braşov.

Distribuie:

Postaţi un comentariu