Bacalaureat: Sesiunea de toamnă continuă cu proba scrisă la Limba română
Un număr de 55.741 de absolvenţi de liceu din toată ţara vor susține luni, 26 august, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului.
Sesiunea august-septembrie va continua marți cu proba scrisă la limba şi literatura maternă pentru candidaţii aparţinând minorităţilor naţionale. Proba obligatorie a profilului se va susţine miercuri, îar cea la alegere a profilului şi specializării va fi vineri.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 2 septembrie, până la ora 12, 00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12, 00 – 16, 00. Rezolvarea contestaţiilor se va realiza între 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 septembrie.
Conform agerpres, Peste 87.000 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat, dintre care 67% fac parte din promoţia 2012-2013, iar 33% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare.
Promovabilitatea la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, este de 56, 4%, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
La nivelul județului Cluj sunt 2.025 de candidați înscriși în această sesiune și vor fi evaluate un total de 3.972 de lucrări, cele mai multe fiind la Limba și literatura română, cu un număr de 1.361. Rata de promovabilitate după contestațiile din sesiunea iunie-iulie era de 72.21%. Pentru probele scrise din această toamnă s-au organizat nouă centre de examen, șapte în Cluj-Napoca, unul în Turda, respectiv unul în Dej.