Acţiune anemică la Cluj pentru susţinerea DNA
Doar circa 10-15 persoane au protestat, duminică, la Cluj, împotriva acţiunilor pe care ele le consideră îndreptate împotriva DNA.
Protestatarii s-au adunat lângă Monumentul Memorandiştilor în urma unor apeluri lansate pe reţelele de socializare şi spun că au ieşit în stradă pentru a suține independența Justiției, pentru a susține DNA și pentru a arăta mafioților că nu pot trece peste bariera rezistenței oamenilor cinstiți.
„Penalii din politică au declanșat atacul final pentru blocarea DNA. Primul subiect major pus pe agenda publică de noul guvern vizează vechea preocupare a infractorilor și inculpaților din politică: Decapitarea DNA. Atacul a fost declanșat luni de ministrul Justiției, Tudorel Toader sub pretextul unui nou control la DNA. A fost amplificat la televiziunile și în ziarele cu patroni condamnați sau inculpați care au interese comune cu politicienii corupți unde s-a declanșat o campanie de denigrare a conducerii DNA. Aceste demers este împotriva interesului public de continuare a operațiunilor care combat corupția și afectează grav principiul independenței Justiției”, se arată în apelul lansat pe reţelele de socializare.
„Protestăm pentru că vedem că guvernul şi parlamentarii în special, pentru ca ei să scape de puşcărie sau să-şi scape colegii penali, doresc să compromită democraţia noastră şi să compromită instituţiile democratice ale statului, DNA, justiţia. Doresc să le schimbe sau să facă în aşa fel modificări încât pe viitor să fie permisă mai multă corupţie, mai mult furt, cu ceea ce nu suntem de acord, pentru că din banii noştri se fură”, a spus, la rândul său, unul dintre protestatari.
Protestatarii au avut cu ei patru cartoane cu înscrisurile „DNA suntem de partea ta”, „Îmbogăţire personală prin sărăcire generală = cv parlamentar, prefect/ministru”, „Kovesi you are our only hope” şi „LCK şi DNA sunt spaima lui Dragnea”.