Începe Jazz in the Park: 100 de concerte pe 9 scene și apel pentru protejarea copacilor din parc

Foto arhivă: Dan Bodea

Festivalul Jazz in the Park a început astăzi, 26 iunie, cu a cincea ediție și cu promisiunea că timp de șapte zile publicul din Cluj va avea parte de muzică la cel mai înalt nivel. Din program nu vor lipsi concertele pe bilete și abonamente de la Opera Maghiară, concertele de pe malul Someșului, jam session-uri, concerte cu acces liber și cu posibilitate de a cumpăra bilet neobligatoriu de 10 lei în parc, concerte lângă groapa de gunoi a orașului, party-uri, concert de pian la miezul nopții cu pianistul Bogdan Vaida sau artă stradală și performance-uri în oraș.

„În fiecare an am împins limitele, dar anul acesta cu siguranță avem cel mai mare festival Jazz in the Park de până acum, atât în ceea ce privește numărul concertelor, cât și al invitaților și al locurilor în care vor avea loc evenimentele. Am introdus în acest an o secțiune de bilete foarte clar delimitată, cu trei concerte la Opera Maghiară și am integrat și o secțiune de petreceri. Ne asumăm secțiunea dedicată concertelor pe bilete pentru că încercăm să creștem calitatea artiștilor pe care îi aducem. Dat fiind că ani de zile am lucrat la segmentul gratuit din Parcul Central, am dezvoltat un public care acum se poate bucura de muzică de jazz la un nivel foarte ridicat”, a precizat Alin Vaida, directorul Jazz in the Park, în cadrul unei conferințe de presă.

Un eveniment deosebit în programul festivalului este prezența Jazz in the Park în mijlocul comunității din Pata Rât.

„Nu putem să salvăm lumea, dar putem să jucăm partea noastră și să facem și acolo ceea ce știm noi mai bine. Marți vom duce acolo patru artiști care vor concerta în timpul după-amiezii, iar seara, publicul de acolo va avea parte de un concert deosebit al celor de la Gipsy Balkan Orchestra”, a declarat Alin Vaida.

Foto: Dan Bodea

Pentru cei care vor avea nevoie de transport la Pata Rât, organizatorii și Primăria Cluj-Napoca pun la dispoziție autobuze din 30 în 30 de minute, începând cu ora 15.30, cu plecare din Piața Cipariu. Scena de la Pata Rât susține una dintre cauzele fondului Jazz in the Park, care își propune să finanțeze mai multe inițiative cu caracter social în comunitatea celor 1500 de persoane care locuiesc acolo.

„Vom încerca să animăm zona în special pentru copii, prin crearea unor spații de joacă. Efortul nostru este limitat, dar sperăm ca prezența noastră acolo să aibă un ecou mai mare”, a mai spus Alin Vaida. La fel ca în Parcul Central sau pe Malul Someșului, accesul la evenimentele Jazz in the Park din Pata Rât este liber, dar publicul poate sprijini Fondul Jazz in the Park prin cumpărarea biletelor neobligatorii. Și în acest an, sufletul festivalului Jazz in the Park va fi Parcul Central, locul unde organizatorii și-au propus încă de la prima ediție să dezvolte audiența și să promoveze muzica jazz. Astfel, de vineri, 30 iulie, până duminică, 2 iulie, publicul din Cluj va putea asculta muzică bună la trei scene amenajate în parc: Main Stage, Electro-Jazz Stage și Chill Out Stage.

„Clujul s-a remarcat în ultimii ani ca un oraș al festivalurilor, în special de muzică electronică și am vrut să creăm varianta noastră a unui astfel de festival. Avem două nume mari pe scena Electro-Jazz și anume Jojo Mayer&Nerve și Skalpel”, a precizat Alin Vaida.

Foto: Dan Bodea

Pe lângă cele trei scene amenajate, va exista zona de hamace și, începând cu acest an, Jazz in the Park susține demersul Primăriei Cluj-Napoca de a atrage atenția oamenilor cu privire la protejarea copacilor prin promovarea protecțiilor care se pun pe cordelinele hamacelor. Vor mai exista zone de joacă și zone de luat masa.

„Aleile din parc vor fi lăsate doar pentru plimbare și zona de food court va fi amenajată în spatele clădirii Casino. De altfel, pe alei vor rămâne doar indicatoarele spre anumite zone din festival”, a mai spus Alin Vaida.

Pe malul Someșului, la River Stage, se va desfășura și în acest an Concursul Internațional Jazz in the Park, unde vor lua parte 15 trupe din țară și din străinătate. Totodată, ediția a cincea Jazz in the Park pune accent și pe componenta de artă performativă, prin integrarea unor momente artistice în diferite locuri din oraș. Componenta In the Street va avea loc de luni până duminică pe bulevardul Eroilor, în fața clădirii The Office, la Off the Wall, sau în fața Operei Maghiare. Mai mult, organizatorii își propun ca până în luna noiembrie să ofere publicului din Cluj două performance-uri, în fiecare săptămână, iar în luna octombrie să repete inițiativa Jazz in the Street cu un eveniment pe durata unei zile.

Printre artiștii care vor putea fi ascultați live la Jazz in the Park, în perioada 26 iunie-2 iulie, se numără Dhafer Youssef, Vintage Trouble, Barcelona Gipsy Balkan Orchestra, Viva Vox, Tatran, Jojo Mayer & Nerve, Skalpel, Dario Rossi, DJ Vadim, Ours Samplus, Hidden Orchestra, Mammal Hands, Niogi & Pete Lockett, Sebastian Spanache Trio, JazzyBIT etc.

Citiți și:

Alin Vaida, directorul Jazz in the Park: „Ne pregătim pentru o enciclopedie a celor mai actuale forme de jazz”

Distribuie:

Postaţi un comentariu