Trump a desfiinţat NATO. Pentru că este incult

 

Puncte cheie:

• NATO a fost, ȋnainte de orice, un edificiu de ȋncredere şi de afinitate civilizațională. Ȋnainte de a fi o armată imbatabilă, un comandament integrat, un sediu impozant, Alianța Nord-Atlantică a fost un proiect magistral al ȋncrederii reciproce şi al valorilor comune, un instrument inteligent şi eficace, rezultat al Doctrinei Truman, prin care Statele Unite şi-au păstrat prezența strategică ȋn peninsula europeană a Eurasiei, obţinută după al Doilea Război Mondial, garantȃnd totodată securitatea şi prosperitatea democraţiilor liberale europene şi descurajȃnd expansiunea comunismului ȋn Vestul Europei;
• Este deja un loc comun, din cele care se spun studenţilor din anii mici de la Relaţii Internaţionale, ceea ce primul secretar general al NATO, lordul Ismay, declara ȋn 1949, şi anume că NATO a fost creat „to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down”;
• Toţi cei cuprinşi ȋn această schemă colectivă de securitate au avut de cȃştigat, ȋn frunte cu Statele Unite ale Americii, care s-au definit ca autoritate politică şi morală incontestabilă, ca prima putere a lumii şi ȋn acelaşi timp ca naţiune-lider, care a călăuzit şi inspirat „Occidentul”, şi chiar generaţiile de est-europeni de dincolo de Cortina de Fier;
• NATO nu a fost niciodată o balanță contabilă de venituri şi cheltuieli, bazată pe facturi şi chitanţe, pe achitarea strictă, la zi, a cotizaţiei, pe compensarea ȋn balanţa comercială din relaţia bilaterală a ţărilor membre cu Statele Unite. Trump nu a descoperit nimic nou. Evident că marele sponsor al NATO au fost dintotdeauna Statele Unite. Se ştia din 1949 că Statele Unite au creat şi au finanţat NATO pentru a-şi păstra influenţa strategică ȋn peninsula europeană, oferind aliaţilor un win-win game;
• Cȃnd cancelarul Germaniei, prima putere a Europei şi cea pentru care, istoric vorbind, a fost creată NATO (nu intrăm aici ȋn detalii, dar integrarea europeană şi euro-atlantică a fost menită tocmai să rezolve vechea „problemă germană” a continentului nostru), declară că „epoca ȋn care ne puteam baza integral unii pe alţii a trecut şi că noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul ȋn propriile mȃini”, imediat după prima ȋnfăţişare a celui de-al 45-lea preşedinte american ȋn Europa, este limpede că NATO nu mai există, de facto. Sigur că NATO există ȋn continuare de jure, pe hȃrtie, sigur că noul sediu al Alianţei tocmai a fost inaugurat, sigur că a doua zi s-a venit cu mici cosmetizări, dar mesajul esenţial a fost dat: s-a pierdut ȋncrederea absolută, adică lucrul cel mai important, cel care dădea puterea simbolică a NATO. Asta ȋmi aminteşte de vizita recentă la Berlin şi Frankfurt şi de zȃmbetul interlocutorilor care ne ȋntrebau, cu condescendenţă: voi ȋncă mai credeţi orbeşte ȋn articolul 5? Iar vizita lui Trump la NATO şi schimburile ulterioare de replici ȋncă nu avuseseră loc, totul bazȃndu-se pe profilarea anterioară a actualului lider de la Casa Albă;
• Donald Trump este primul preşedinte postbelic al Americii incult din punct de vedere istoric, strategic şi politic. Este un agent imobiliar lipsit de ȋnţelegerea profundă şi subtilă a istoriei (cel puţin a celei recente), incapabil de calculul şi evaluarea strategică a importanţei şi beneficiilor unui proiect politic, ȋn alţi termeni decȃt cei contabili. Se comportă ca un vechil sau „landlord” care le cere chiriaşilor, pe ton imperativ, să-şi achite urgent chiriile restante, fără să poată vedea, dincolo de facturi şi chitanţe, ce a avut de cȃştigat America prin intermediul NATO şi mai ales ce ar putea pierde prin desfiinţarea Alianţei. Are idei puține dar fixe;
• Cu atȃt mai contrastant şi mai deranjant pare tonul laudativ, linguşitor şi plin de gratitudine la adresa şeicilor din Arabia Saudită (Thank you, thank you, thank you!), cărora le va vinde arme de sute de miliarde de dolari ȋn următorul deceniu. O fi bine, o fi rău? Adică Europa nu mai este bună, iar modelul de aliat este tocmai Arabia Saudită, campioana conservatorismului islamic şi a ȋncălcării libertăților şi drepturilor omului, a demnității femeii etc., cuibul unde s-au hrănit şi adăpostit de-a lungul timpului atȃția terorişti care au urȃt civilizația occidentală? Prin 1979, SUA ȋşi ȋncepea lunga serie a greşelilor gravisime din Orientul Mijlociu, ȋnarmȃnd mujahedinii din Afganistan, apoi susţinȃndu-l pe Sadam Husein ȋn Irak etc.  
• Cine mai credea ȋn vechiul clişeu cu ignoranța tȃmpă a lui George W. Bush, subiect de bancuri acum vreo 10 ani, să ia act de declarația simpaticului texan, din 2002: „cea mai mare parte a secolului XX, Statele Unite au considerat vital să prevină ca orice putere sau grup de puteri să domine masa continentală a Eurasiei”[1], justificȃnd astfel rămȃnerea trupelor americane ȋn peninsula europeană, după 1945, şi inventarea NATO. Cum vi se pare astăzi Trump, chiar şi ȋn comparație cu Bush jr.?
• Faptul că Germania, Franța şi tot mai mulți vest-europeni nu mai cred ȋn soliditatea relației transatlantice ar putea naşte ȋn viitorul apropiat o imensă dilemă de securitate pentru Romȃnia, Polonia şi statele baltice, prinse ȋntre un Occident care se dezintegrează, un nucleu franco-german care va introduce curȃnd dimensiunea Apărării Europene Comune ȋn reforma UE (cu toate consecințele politice dar mai ales financiare care decurg de aici) şi, bineȋnţeles, pretenția Rusiei la o sferă „legitimă” de interese ȋn regiune.

*

De la Universitatea din Haga, de unde scriu acest scurt comentariu, lucrurile nu se văd foarte diferit de cum se vedeau acum două săptămȃni la Berlin şi Frankfurt. Poate mai relaxat şi mai estompat, cu discreția specifică olandezilor, dar sensul este acelaşi. Vest-europenilor sau, ca să nu generalizez, cel puțin celor cu care mă ȋntȃlnesc eu (nu am luat, ce-i drept, pulsul pub-urilor, interlocutorii mei fiind ȋn general oameni cu o bună cunoaştere şi ȋnţelegere a relaţiilor internaționale, pentru a nu intra ȋn amănunte), nu le place Donald Trump. Receptarea proastă a Preşedintelui Statelor Unite ȋn Europa, culminȃnd zilele acestea cu declarațiile consensuale ale ambilor candidați cu şanse la funcția de cancelar al Germaniei (Merkel şi Schulz), ne pot conduce la concluzia că Donald Trump a reuşit, ȋn patru luni, să desfiinţeze de facto NATO.

Pierderea ȋncrederii ȋn disponibilitatea Americii de a aplica necondiţionat art. 5 este o povară teribil de grea pe umerii Alianţei Nord-Atlantice, aproape imposibil de dus mai departe. Certȃndu-şi jenant aliaţii chiar la inaugurarea noului sediu, pentru cotizațiile prea mici achitate, aşa cum directorii de modă veche scoteau „ȋn careu” elevii cu probleme, pentru a-i face de rȃs ȋn faţa ȋntregii şcoli, şi „uitȃnd” să dea reasigurările tradiționale pe care orice nou preşedinte american le dădea cȃnd călca prima dată ȋn Europa, Trump a făcut Răul cel Mare, pe care Putin abia aştepta să ȋl vadă făcut. A aplicat lovitura decisivă unei relații fundamentale pentru ordinea globală, care oricum ȋncepuse să scȃrțȃie de ceva timp. Ȋn schimb, vizita din Arabia Saudită a ȋnsemnat numai laude şi mulțumiri. Pentru că şi-au deschis punga…

Ȋntr-un amestec extrem de confuz şi de neinspirat de critici la adresa Europei, Trump a adăugat că „germanii sunt răi, foarte răi” pentru că vȃnd maşini multe ȋn America şi a revenit public, insistȃnd că „Germania contribuie mult prea puţin la NATO iar SUA au un deficit comercial masiv ȋn relaţia cu Germania, iar asta se va schimba”. Ce anume se va schimba? Nu vor mai vinde germanii maşini ȋn America sau vor plăti mai mult la NATO? Cum va rezolva Trump deficitul comercial din relația cu Germania? Crescȃnd taxele vamale? Ce să facă Germania, dacă acolo cresc Mercedesuri şi BMW-uri care le plac contribuabililor americani, şi nu cămile? Iar noi, ȋn Europa, ar trebui să nu mai folosim tehnologia americană a comunicării, să boicotăm Apple sau Microsoft? Nu e suficientă influența Americii ȋn sistemul nostru de viață şi de gȃndire? Sau nu pricepe Donald nimic?

Bun, ȋnțelegem de aici că viziunea lui Trump despre NATO nu mai este una „despre valori”, ci „despre facturi”. Ȋn general, a lupta dacă eşti plătit se numeşte mercenariat şi are legătură cu profesionalizarea războinicului, nu cu vocația unei mari puteri de a inspira valori, principii şi norme de conduită, precum şi de a contura ordinea mondială ȋntr-un anumit sens, care ȋţi va aduce ţie şi celor care aderă la ea mai multă securitate şi bunăstare. Iar Statele Unite cu siguranţă nu au avut de pierdut de pe urma ordinii globale liberale pe care au creat-o, numită uneori şi „lumea americană”. Trump ar fi putut să-şi ȋntrebe mai ȋntȃi guvernul de miliardari pe care l-a format (cel mai bogat din istoria administrațiilor de la Washington) dacă vor sau nu să arunce ȋn aer fundamentele lumii americane.

Dacă America se dezice de ordinea globală şi europeană pe care ea ȋnsăşi a creat-o (NATO şi securizarea Europei, comerţul liber, integrarea democraţiilor liberale sub steagul simbolic şi civilizaţional al Occidentului etc.) şi nu mai vorbeşte despre valori, ci despre facturi şi deficit comercial, atunci trebuie să se aştepte la un răspuns pe măsură al lumii care ȋi era aliată. Nu m-aş mira să apară facturi din Germania sau din alte state vest-europene pentru găzduirea bazelor militare americane. Nu m-aş mira să apară, ȋn glumă, ideea unui NATO chinezesc, care să promită aceleaşi servicii dar la jumătate de preţ. Dacă tot nu mai e vorba de valori şi de un model cultural-civilizaţional care să merite efortul de a fi apărat, ci doar de preţuri, atunci de ce nu?

Nicio mare putere a lumii, niciodată ȋn istorie, nu a dat facturi de apărare naţiunilor aliate, din sfera de influenţă strategică. Nu direct. Sigur că beneficiile s-au ȋntors ȋntotdeauna ȋnzecit ȋn capitala imperiului, dar nu aşa. Garanţiile de securitate trebuie să pară dezinteresate, altruiste, ȋntemeiate pe valori, pentru a obţine suportul public şi a construi edificiul de ȋncredere şi afinitate de care vorbeam. Restul ȋl ştiu bine experţii. E ca o piesă de teatru subtilă, ȋn care fiecare actor ştie cȃnd şi ce replică trebuie să rostească, pentru ca marele public să aplaude iar drama să fie convingătoare. Dar Trump a fost suficient de incult istoric, politic şi strategic pentru a călca ȋn străchini şi a le cere aliaţilor săi bani pentru a continua „lumea americană” creată după 1945. Dacă tăcea, strateg rămȃnea iar şansele de a face America Great Again erau infinit mai mari.

Ȋn fine, pentru a nu ȋncheia ȋntr-un ton deprimant, să preluăm ceva din ȋnțelepciunea seculară a celor de pe aici, din națiunile inteligente ale Europei, care ştiu că pot rezolva orice problemă, cu tenacitate şi răbdare: A desființat Trump NATO? OK, ȋl vom reȋnființa, cu următorul preşedinte al Americii. Legăturile noastre sunt mult prea puternice pentru a putea fi anulate de domnul acesta, care gȃndeşte ȋn termenii unei afaceri imobiliare.             

[1] Cristopher J. Fettweis, “Revisiting Mackinder and Angell. The Obsolescence of the Great Power Politics”, Comparative Strategy, 22, 2003, 109-129.