Adrenalină şi mulţi cai putere pe Aeroportul Internaţional Baia Mare
Drifturi spectaculoase, expoziţie de tuning, show-uri moto şi demonstraţii de virtuozitate – acestea vor fi principalele atracţii la Veidec Racing Unleashed, cel mai mare eveniment de Drag, Drift & Tuning Show din Maramureş.
Asociaţia Tineri Pentru Tine Maramureş şi VEIDEC România vor organiza, în zilele de 24 şi 25 august, în incinta Aeroportului Internaţional Baia Mare, un eveniment destinaţi împătimiţilor de adrenalină.
Spectatorii vor avea parte de cai putere dezlănţuiţi, cauciucuri arse, maşini tunate, tombole cu premii şi multe alte surprize, toate în cadrul evenimentului de Drag, Drift & Tuning Show de cea mai mare amploare desfăşurat în Maramureş, Veidec Racing Unleashed.
Fanii sporturilor cu motor vor putea lua parte la show-urile oferite de drifteri invitaţi din Ungaria, Ianos Radir Radak şi Simon Csaba, dar şi la un show moto de excepţie, oferit de Miklos Mikeboy Kulman.
Înscrierile participanţilor se vor efectua până în ziua de 25 august, la ora 10:00, iar taxa de participare este de: auto categoria street – 50 lei, auto categoria profi – 100 lei, moto – 50 lei, expo tuning – 30 lei şi spl car audio – 30 lei.
Biletele de intrare pentru spectatori costă 20 lei/zi sau 30 lei/2 zile, iar copiii sub 10 ani, însoţiţi de adulţi beneficiază de gratuitate.
Pentru spectatorii care îşi doresc să simtă emoţiile unei curse, zilnic vor fi organizate sesiuni de Drift Taxi, iar pentru pasionaţii de tuning, va exista şi o competiţie a celor mai frumoase maşini modificare, cu premii puse la bătaie de organizatori.
Foto © Veidec România