Ce spun clujenii despre extinderea străzii Bună Ziua. “E fără speranţă strada asta”

Foto: Dan Bodea

Faptul că traficul din Bună Ziua, unul dintre cele mai noi cartiere ale oraşului, este din ce în ce mai aglomerat este o realitate care ar fi putut fi evitată, dacă lucrurile erau gândite cu cap de la bun început, sau cel puţin asta consideră o parte dintre clujenii cu care am discutat despre extinderea străzii Bună Ziua şi despre propunerile municipalităţii. Clujenii îşi doresc trei sau patru benzi, dar mulţi dintre aceştia nu înţeleg unde vor încăpea efectiv soluţiile propuse de Primăria Cluj-Napoca, având în vedere faptul că multe blocuri sau sedii de firmă au fost ridicate foarte aproape de carosabil. Mai mult, locuitorii din cartier consideră că primăria ar trebui să nu mai dea autorizaţii de construire în mod haotic, ci să se ocupe mult mai mult de infrastructură, întrucât nu doar traficul e o problemă în Bună Ziua, ci şi sistemul de canalizare, demult depăşit. Pe de altă parte, există şi cetăţeni care au încredere că propunerile municipalităţii sunt realizabile, fiind studiate de specialişti. 

Foto: Dan Bodea

Citiţi şi: Primăria vrea să extindă strada Bună Ziua. S-a lansat consultarea publică

Se discută fără sens

„Primăria nu poate să facă încă nimic pentru că strada Bună Ziua nu se află în proprietatea municipalităţii, ci a Guvernului. Am înţeles că sunt deja discuţii cu proprietarii în vederea exproprierii. Eu stau de mai bine de zece ani în Bună Ziua şi am lucrat o perioadă la Vitacom. Vitacom, de exemplu, lucrează la partea de dezbinare a proprietăţii, dar deocamdată se discută fără sens. Nu au nici teren unde să lărgească strada, nici strada în proprietate. În plus, cei de la Primăria Cluj-Napoca au dat autorizaţii pentru construirea unor clădiri mari într-o zonă ca aceasta. Eu stau la casă. Mai jos, pe strada Bună Ziua e totuşi un regim controlat de înălţime – parter, etaj, mansardă, dar aici în zona Lidl şi mai sus, e haos. Aici e parter-etaj-mansardă, lângă sunt zece etaje. Va fi un trafic nebun aici, mai ales că se construieşte în continuare. E fără speranţă strada asta. Între ora 17:00 şi ora 19:00 e un trafic infernal în fiecare zi. Se circulă bară la bară”, spune o clujeancă ce a preferat să rămână anonimă.

Foto: Dan Bodea

Citiţi şi: Bună Ziua, noul Florești?

Aceasta consideră că Primăria Cluj-Napoca trebuia în primul rând să întrebe locuitorii zonei dacă sunt de acord cu extinderea haotică a construcţiilor şi doar apoi să întrebe de stradă.

„Eu ştiu de mulţi ani că este în plan realizarea celor patru benzi. Cei de la Vitacom, de exemplu, au fost de acord cu cele patru benzi şi de aceea au construit în spate, la vreo 20 de metri distanţă faţă de carosabil clădirea în care îşi desfăşoară activitatea, iar depozitul mult mai în spate. E singura care a făcut acest lucru. A fost prima construcţie de pe strada Bună Ziua în 2005. Au sperat că strada se va extinde, pentru că era şi în avantajul lor ca firmă. Dar ceilalţi care au venit ulterior nu au mai păstrat distanţa faţă de şosea. Sunt foarte multe clădiri venite prea aproape de carosabil. E clar că lucrurile nu s-au gândit cu cap. Am locuit un an în Los Angeles. Acolo, chiar dacă erai doar rezident în anumite zone, deci nu proprietar, primeai de la primărie o solicitare prin care erai întrebat dacă eşti de acord să se construiască sau nu o anumită clădire. Aveai dreptul ca rezident să îţi dai acordul. Dacă nu se întrunea un anumit număr de voturi pro, acţiunea nu avea loc. Iar construcţia efectivă începea cu utilităţile: şoseaua, canalizare, toate acestea. Aici, în Bună Ziua nimic nu e dimensionat cum trebuie. Canalizarea se înfundă. Totul e prost gândit şi prost făcut.

Foto: Dan Bodea

Există un arhitect şef care răspunde de urbanistica oraşului şi ar trebui să se ocupe. De acolo ar trebui să pornească lucrurile în acest moment. Să nu se mai dea autorizaţii haotice, să nu se mai construiască blocuri între case, dar discuţiile acestea sunt de pe vremea primarului Apostu. Noi degeaba vorbim. Pot să constat anumite îmbunătăţiri: faptul că se mătură, se curăţă, cei de la salubritatea chiar fac treabă bună în zonă. Cei care locuiesc aici au civilizat zona în sensul că şi-au construit singuri trotuare, şi-au pus pavaj în dreptul casei lor sau au turnat beton. Investiţia cu trotuarul s-a făcut doar pe o parte. Ceilalţi ce să facă?”, se întreabă doamna.

În ceea ce priveşte extinderea cu trei sau patru benzi, aceasta consideră că ambele soluţii sunt  realizabile, dar cu costuri foarte mari. „S-ar putea extinde strada chiar şi cu patru benzi, doar că este o investiţie mare. Ar trebui dislocat terenul din faţa fiecărei locuinţe,  pentru a se putea extinde în ambele părţi. Apoi ar trebui mutaţi stâlpii de electricitate care sunt pe margine şi care sunt proaspăt montaţi. Aceste lucruri costă”, consideră aceasta.

Foto: Dan Bodea

Citiţi şi: În aşteptarea unei HG. Dan Tarcea, viceprimar: „Nu va fi afectată nicio clădire odată cu extinderea străzii Bună Ziua”

Raul Mărginean consideră că cel mai bine ar fi să se facă patru benzi. „Varianta cu patru benzi e cea mai bună, după părerea mea pentru că este foarte aglomerat. Primăria ştie dacă este spaţiu sau nu sau fiecare cât trebuie să cedeze. Eu cred că aceasta ar fi cea mai bună soluţie”, spune tânărul.

Rodica Dumitraşcu ar vrea patru benzi, dar se întreabă unde ar încăpea toate acestea pe un spaţiu atât de mic. „Nu au cum să facă patru benzi, oricât mi-aş dori. Nu au cum! Eu zic să rămână două benzi şi trotuare ca lumea. Mai venim şi pe jos, să ne putem şi plimba pe aici. Nu ştiu dacă pistă pentru biciclişti dacă ar merge în aglomeraţia asta”, consideră doamna Dumitraşcu, o clujeancă ce locuieşte în cartierul Andrei Mureşanu.

Marcel Pârvu- Foto: Dan Bodea

„Cred că ar fi bine să se facă pistă pentru biciclete şi trei benzi. Avem Cluj Bike, avem mulţi clujeni care circulă cu bicicleta, de ce nu? E mai bine să facem de la zero şi acest lucru. Dacă Primăria Cluj-Napoca a venit cu două opţiuni bănuiesc că sunt studiate. În plus exproprierile se pot face uşor acum dacă se demonstrează interesul public. Probabil că vor fi doi, trei cârcotaşi care nu vor vrea să îşi cedeze terenul şi probabil că procedura nu va dura şase luni, ci doi ani”, consideră Marcel Pârvu.

„ E foarte aglomerat. Ar trebui făcută o centură, pe undeva. Nu ştiu unde ar mai încăpea patru benzi. Am coborî din scara blocului direct în stradă”, consideră o altă doamnă.

Rebeca Szilaghy are 68 de ani. O vreme, din cauza problemelor de sănătate nu a plecat din cartier, dar când acest lucru s-a întâmplat, femeia a avut un şoc. „Parcă nu mai ajungeam acasă. Era atât de aglomerat! Nu înţelegeam ce se întâmplă. Mi-a zis soţul că s-a dat un bloc nou în folosinţă. Am fost şocată să văd cât de tare s-a aglomerat traficul de la un singur bloc. E foarte aglomerată zona. Nu cred că s-ar putea face nici patru, nici trei benzi, fiind un spaţiu mic, dar eu nu sunt contructor. Eu pur şi simplu din ce văd, cred că nu este loc. În plus, încă se construieşte în zona Lidl şi cu siguranţă se va mai construi. Primăria dă autorizaţiile haotic şi apoi ne mirăm că este trafic atât de intens” a spus Rebeca Szilaghy.

Rebeca Szilaghy/ Foto: Dan Bodea

Citiţi şi: Bună Ziua, haos urbanistic!

„E cam aglomerată zona, mai ales la orele de vârf. Merg pe varianta cu trei benzi şi o pistă pentru biciclete, dar sincer nu văd unde ar putea fi realizate toate acestea. În ceea ce priveşte cedarea terenului din faţa casei, şi dacă nu aş fi acord, tot aş fi expropriat şi tot asta ar fi. La expropriere nu poţi să conteşti decât despăgubirea, deci nu prea vom avea de ales. Dacă s-ar lărgi strada, s-ar ajunge foarte aproape de clădiri. Sincer nu ştiu care e cea mai bună soluţie”, Paul Coroian, 24 ani.

„Din păcate e o zonă foarte aglomerată. E destul de complicat. Ar fi bine să fie spaţiu, să se facă patru benzi, dar din păcate construcţiile sunt foarte aproape de drum. Ar fi bine să existe şi piste de biciclete, să existe mai multe benzi. Aici e o zonă de tranzit, e centura veche. Multă lume evită centrul pentru a ajunge în Floreşti. Şi eu personal, dacă vreau să evit centrul pentru a  ajunge în capăt la Mănăştur, cea mai simplă variantă e Făget-Sf. Ion- Mănăştur, cu urcare prin Bună  Ziua. Nu ştiu ce s-ar putea face.  Se construieşte din nou un bloc, dincolo se construieşte din nou. Din păcate datorită proiectelor făcute haotic, până în stradă unele dintre ele, nu ştiu ce s-ar putea face. Acum e dificil cu tot cu exproprieri. Ce faci? Cobori din bloc în stradă? Se circulă cu mare viteză. Eu era să o păţesc de două ori pe trecerea pentru pietoni din cauza vitezei”, spune Mihai Petruţ, 28 de ani.

Mihai Petruţ/ Foto: Dan Bodea

Consultarea publică a cetăţenilor se va încheia pe 7 martie.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu