Florentina Babici, medic de familie: „Dosarul electronic de sănătate este la fel de sigur ca un cont bancar”
După implementarea defectuoasă a cardului de sănătate, card ce continuă să dea erori în continuare după mai bine de un an de la introducerea acestuia în sistemul medical, începând cu data de 12 noiembrie a devenit obligatoriu și dosarul electonic de sănătate. Acesta conține, într-o formă standardizată, toate detaliile referitoare la stare de sănătate a pacientului. Cum funcționează momentan dosarul electronic și cât de sigur este acesta pentru pacient? Transilvania Reporter a discutat cu medicul de familie Florentina Babici pentru a afla toate aceste detalii, dar și cât de util este acesta în ceea ce privește relația medic-pacient.
„Sincer, mie nu mi se pare o schimbare prea mare față de ceea ce făceam până acum. Lucrez într-un program, același în care am lucrat și până acum, doar că acum trimit informațiile în DES. Nu îmi ușurează munca, nu mi-o îngreunează. E într-adevăr ceva ce trebuie făcut în plus, dar nu e mare lucru”, spune medicul de familie.
Florentina Babici mărturisește că pacienții nu sunt foarte interesați de istoricul medical, fapt pentru care pe unii îi lasă rece implementarea dosarului electonic: „Niciun pacient nu mi-a cerut matricea de securitate pentru a-și putea consulta ulterior dosarul”, spune acesta.
Cât de sigur este sistemul? „Noi nu putem accesa sistemul fără cardul de sănătate al pacientului și fără ca acesta să introducă pin-ul cardului. E ca la bancă. Dacă nu știi pinul nu poți să îţi consulți contul. Așa și aici. Nivelul de securitate este, după părerea mea, cam la fel. S-au accesat baze de date de la CIA! Hackerii pot accesa cam orice bază de date din lume, nu doar din România. Cred că dosarul electronic e la fel de sigur ca un cont bancar”, este de părere medicul de familie.
Până în momentul da faţă, medicul, care funcţionează în regim de Persoană Fizică Autorizată în localitatea Floreşti din judeţul Cluj, a spus că nu şi-a pus problema angajării de nou personal strict pentru introducerea datelor în dosarul electonic al pacientului, dar nici nu a introdus retrospectiv date. „Dacă mă va obliga cineva să angajez personal pentru aşa ceva, voi pleca din ţară!”, spune acesta.
Florentina Babici consideră că inclusiv medicii de familie sunt destul de bulversaţi când ministerul introduce peste noapte o schimbare de o asemenea amploare fără a le oferi metodologia completă de implementare a unui sistem. „Nu avem foarte multe informaţii legate de dosarul electronic, doar ceea ce ştie deja toată lumea şi ceea ce aflăm şi noi unul de la celălalt. Avem un grup în care discutăm şi schimbăm păreri, unde încercăm să îi tragem de mânecă şi noi pe superiorii noştri pentru a afla mai multe informaţii. Nici în cazul cardului de sănătate sau a schemei electronice pentru vaccinare nu s-a făcut o informare clară”, explică medicul.
În ceea ce priveşte cardul de sănătate, Florentina Babici a spus că îşi va face un calendar special în sala de aşteptare, unde va nota zilele în care funcţionează sistemul şi zilele în care sunt erori. „În ultimele două, trei zile a funcţionat, dar au fost luna aceasta opt zile în care nu a mers deloc. Am stat în weekend, am introdus date. Sistemul este prost. Sunt convinsă că la fel va fi şi în cazul dosarului electonic. Erorile au început deja: în cazul reţetelor, de exemplu, acestea se văd în sistem, dar nu se văd în DES. Nu înţeleg de ce. La farmacie reţeta se vede, adică în sistem există, dar în dosarul pacientului, nu”, explică medicul.
Florentina Babici este sceptică în ceea ce priveşte dosarul electronic. „Mi se pare o scurgere de bani, în sensul că a costat mult implementarea acestuia. La fel a fost şi cu cardurile. Cu cardurile încă sunt probleme, dincolo de erorile sistemului. Oamenii îl uită acasă, la medic sau la farmacie. Avem zilnic parte de nervi pe această temă din partea pacienţilor. Totuşi 80% dintre aceştia îl poartă la loc de cinste în portmoneu”, conchide Florentina Babici.
Dosarul de sănătate pentru un pacient se constituie la prima trimitere a unui document medical de către un medic în sistemul DES. Practic, la transmiterea unui prim document medical, se verifică dacă pentru CNP-ul acelui pacient există deja generat un dosar de sănătate. Dacă nu există, se vor interoga bazele de date SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat) și SIPE (Sistemul Informatic Prescripția Electronică) pentru CNP-ul respectiv, se vor extrage date istorice, iar datele din dosar vor fi consolidate pe baza acestor informații și a celor cuprinse în documentul medical transmis de medic. Interogarea pentru date istorice se produce numai la crearea dosarului, urmând ca acesta să fie apoi alimentat cu date prin transmiterea de documente medicale.
Dosarul de sănătate se constituie și atunci când pacientul nu reclamă o problemă de sănătate ci dorește doar eliberarea unei așa-zise matrici de securitate (un formular tipărit destinat accesului în sistem) de la medic iar medicul o generează, o imprimă și o înmânează pacientului.
Sistemul privind dosarul electronic de sănătate, DES, a costat 66, 71 milioane lei şi a fost realizat din fonduri europene.