Emanuel Ungureanu, surpriza de pe lista USR: „Nu voi ieși din pielea de ONG-ist”
Lista candidaților USR este formată din persoane mai mult sau mai puțin cunoscute, persoane care nu au fost implicate politic până acum, persoane provenite din societea civilă, în mare parte. Primele nume de pe cele două liste, Emanuel Ungureanu (Camera Deputaților) și Mihai Goțiu (Senat) au reprezentat o surpriză, chiar și pentru candidați, întrucât alegerea acestora s-a făcut prin vot secret de către ceilalți membri ai partidului. Transilvania Reporter a discutat cu Emanuel Ungureanu, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”, cunoscut la nivel național pentru acțiunea sa în instanţă în cazul Arșinel, pentru a vedea ce planuri are acesta în cazul în care clujenii îi vor acorda un vot de încredere care să îi asigure un loc în Parlamentul României.
Reporter: Cum ai primit vestea că ești primul pe listă? Te-ai așteptat? De ce crezi că te-au votat colegii?
Emanuel Ungureanu: Nu m-am așteptat, dar sunt foarte încântat că un partid nou mi-a dat șansa, într-un timp foarte scurt, să ajung în Parlament. Bineînțeles, dacă mă voi bucura și de votul clujenilor. Cred că munca mea în asistența socială, în îngrijirea copiilor cu dializă și experiența de viață: cei 14 ani în care am fost dascăl, asistent social și jurnalist, au contat. Votul lor de încredere e foarte important pentru mine pentru că în sfârșit am o șansă uriașă să schimb legea transplantului. Un sistem echitabil este absolut necesar pentru zecile de mii de persoane care au nevoie de un organ și aici nu mă refer doar la cei care au nevoie de un rinichi, ci la toate persoanele care au nevoie de un transplant. Tot sistemul trebuie reconstruit, de la Agenția Națională de Transplant până la sistemului registrului unic, tot ceea ce ține de regimul de îngrijire de după transplant, fie că e vorba de rinichi sau alte organe. Am avantajul de a cunoaște nevoile pacientului din interiorul sistemului. Știu ce carențe sunt. Am stat luni de zile în spitale cu copiii mei. Cunosc fiecare rotiță din sistem și cred că pot să arăt unde nu merg lucrurile, iar dincolo de ce arăt, sper să reușesc să duc la capăt o lege pentru că foarte mulți parlamentari intră în zona politică, vorbesc foarte mult, au tot felul de interpelări și mimează o activitate. Treaba parlamentarului este să facă legi, să găsească zone din societate unde există carențe și să facă legi. Așa cum este legea antifumat care are un impact asupra tuturor. Legi de genul acesta sunt necesare.
Mulți au încercat să mă descurajeze, să îmi spună că cei din sistemul de transplant mă vor ataca. Mă aștept la plângeri penale, la șicane, la orice lucru de genul acesta pentru că deranjez un sistem care a făcut foarte mulți bani negri din această zonă a morții și a vieții. Problema este că dacă nu intrăm în sistem, să schimbăm Parlamentul prin ceea ce suntem, întrebarea mea este cum se vor schimba lucrurile?
Speranța mea este că împreună cu această echipă vom reuși să schimbăm lucruri în societate. Deja au început atacurile împotriva noastră, ceea ce este un semn foarte bun pentru că asta înseamnă că avem o suținere importantă, că oamenii ne consideră credibili, iar cei care ne consideră altfel, au libertatea să facă orice, să spună orice despre noi, pentru că e o țară liberă. E important ce mesaj transmitem noi celor care vor să ne voteze. Este o masă critică, sunt mulți clujeni care s-au săturat de vechea clasă politică, s-au săturat de aceleași figuri. Sunt curios dacă știu clujenii care este legea la care a contribuit sau legea care îi poartă semnătura domnului senator Nicoară? Eu nu știu nicio lege, deși am fost jurnalist. Nu îmi amintesc decât acel episod nefericit cu aplecările lui spre site-uri deocheate. În același timp mă întreb de ce domnul profesor Stamatian vrea să se retragă la bătrânețe pe un scaun cald, când el este cunoscut pentru activitatea lui profesională, nicidecum pentru cea politică? De ce nu lasă oameni tineri să intre în politică? Am văzut semne frumoase la Brașov, unde, în PNL, prima pe listă este o domnișoară de 24 de ani, care promite. Trebuie măcar să dăm o șansă acestor tineri.
Ce s-a întâmplat cu mine și cu cei de la USR Cluj este de fapt un cec în alb. Noi nu ne cunoaștem atât de bine încât să știm CV-urile tuturor – acest partid este înființat de câteva luni. Pot să apară oricând suspiciuni asupra membrilor. Este o echipă în formare. Ce am văzut eu la USR Cluj și mi-a plăcut foarte mult este entuziasmul echipei. Sigur, a fost un moment de depresie și nu vreau să mă feresc de el: cel legat de retragerea lui Bogdan Bob Rădulescu, care a afectat organizația. Cred că a fost o slăbiciune și din partea lui că a renunțat prea repede, dar și din partea organizației care nu s-a mobilizat mai bine să îl susțină. Nu este corect să iei trecutul unui om și să îl faci praf pentru simplul fapt că intră în politică. Nu putem să găsim oameni perfecți, însă Bob este un om de foarte bună calitate, un mare caracter și care reprezenta o speranță pentru foarte mulți tineri. Regret ceea ce a spus el în filmulețul care a circulat pe internet referitor la biserică, dar trebuie să înțelegem că un actor îmbracă mai multe roluri și oricât de radical ar fi ce spune el, trebuie să scuturăm acel rol și să vedem dacă nu cumva a spus un adevăr. Și mă refer la faptul că biserica are în frunte foarte mulți oameni corupți, DNA-ul începe să aresteze oameni și apar la suprafață lucrurile pe care Bob le-a spus, le-am spus și eu și le-au spus și alții. În același timp trebuie să ne punem întrebarea: cum se face că suntem o țară care se declară 99% creștină, și suntem printre cele mai corupte țări din lume. Dacă suntem creștini, hai să se vadă asta!
– Pentru ce anume vei lupta ca deputat?
– Mă voi lupta ca medicii să aibă salarii decente. Dacă fac școala aici, la buget, consider că trebuie să rămână câțiva ani în România, pentru a întoarce sistemului o parte de pregătire. Dacă un medic se pregătește șase ani, ar trebui să existe o clauză contractuală în acest sens, asta în măsura în care le oferim salarii decente. Sunt de acord cu lupta împotriva șpăgii, dar în același timp mi se pare ipocrit să ataci un medic care ia șpagă pentru că nu are cu ce să se îmbrace. Trebuie să facem o delimitare clară între profesorii universitari care conduc spitalele ca pe propriile moșii, între baronii din spitale și medicii rezidenți, care trăiesc de pe o zi pe alta. Ce face Vlad Voiculescu cu sistemul sanitar, e un model pentru mine. M-aș duce în Parlament și aș susține oricând să fie în continuare ministru sau să vină cineva cu structura lui de caracter. Nu ajunge ca un medic să fie bun, trebuie să fie și de caracter.
– Poate fi numit USR-ul vocea străzii?
– USR este vocea societății civile. Candidații noștri sunt numiți stângiști, activiști, sunt numiți în fel și chip. Noi nu avem experiență politică și trebuie să transformăm acest lucru într-un avantaj. Noi nu trebuie să învățăm să mințim, pentru că asta ți se spune la început când intri în sistemul politic: că trebuie să spui poporului ce vrea să audă. Eu nu voi ieși din pielea de ONG-ist niciodată și nu voi spune lumii ce vrea să audă. Dumitru, unul dintre tinerii de care mă ocup îmi scria un mesaj: „Mergi la capitală și ne lași?” Nu voi abandona copiii şi tinerii cu dializă. Îmi voi face timp pentru voluntariat pentru ei. Asociația va rămâne la fel de activă.
Pentru proiectele de interes public, voi cere personal sprijinul tuturor oamenilor de bunăcredință din toate partidele. Nu sunt Ghiță contra și nu cred că USR-ul trebuie să fie perceput ca un partid care se opune la orice doar de dragul de a câștiga un capital de imagine. Trebuie să învățăm că ceea ce începem, trebuie să ducem la bun sfârșit. Sunt sute de proiecte de legi și puțin legi care văd lumina zilei. USR este un partid tânăr. Avem nevoie de înțelegere și de un pic de timp pentru a ne construi o platformă credibilă, care să ia voturi. Până la urmă politica este pe voturi. Oricâte lucruri frumoase ai crede despre tine, în politică e important ce cred alții despre tine. Eu sper ca lumea să mă judece nu după atacurile care vor veni în campanie, ci despre ceea ce au apucat să cunoască despre mine.
– Crezi că te va susține USR-ul în cazul unor atacuri sau a unor plângeri penale?
– Sper să am susținerea colegilor. Sunt convins că voi fi atacat în campanie. Colegii m-au asigurat de sprijinul lor, însă vom vedea când vor veni atacurile. Deocamdată mi-au dat un cec în alb și m-au votat primul pe listă. A fost o surpriză pentru mine, pentru că votul a fost secret, fiecare membru a avut un punctaj. Mulți nu se așteptau să fiu eu pe primul loc, cert este că am simțit după acest moment solidaritate din partea lor. Campania va fi scurtă, dar grea. USR este vânat atât de PNL, cât și de PSD, pentru că devine o alternativă credibilă. USR speră la un 15% la Cluj, asta e ținta noastră minimă.
– Ești pregătit pentru ce urmează? Nu mă refer doar la campanie.
– Sincer nu știu dacă sunt pregătit, dar am un entuziasm venit din ideea că aceasta poate fi o cale. Îmi pierdusem speranța că mai există căi de luptă pentru un sistem sanitar echitabil. Merg cu entuziasmul pe care mi-l dau foarte mulți prieteni care cred în mine. Și copiii din asociație au fost foarte fericiți că ar putea fi reprezentați în Parlamentul României de un om care luptă pentru ei. Nu știu câtă putere mai am. Într-adevăr, anii ce au trecut, luptele cu sistemul, copiii ce au murit, m-au secătuit de forță. În același timp, am sentimentul că cei care sunt printre îngeri vor să duc pînă la capăt lupta pentru cei care au mai rămas în viață. Orice atac mă face mai puternic.