VIDEO Arestat după ce a furat bijuterii de 100.000 de lei
Un bărbat este suspectat de poliţiştii clujeni că a sustras bijuterii în valoare de aproximativ 100.000 lei. Suspectul a fost arestat pentru 29 de zile.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Turda au dispus începerea urmăririi penale faţă de un bărbat de 36 ani din municipiul Turda, acesta fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în 8 august, suspectul ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unei femei, de 39 ani, din municipiul Turda, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de aproximativ 100.000 lei.
Suspectul efectua lucrări de reparaţii la o încăpere situată în spatele casei reclamantei. Pe la ora 11.00 partea vatamată a plecat în oraş, lăsându-l pe acesta să termine lucrarea. În jurul orelor 14.00 când reclamanta a revenit la domiciliu a constatat că s-a pătruns în locuinţă printr-un geam de termopan pe care l-a lăsat neasigurat şi dintr-un dulap situat în dormitor i-au dispărut bijuterii din metal galben (aproximativ 1200 grame), iar suspectul nu se mai afla la lucru în spatele casei. În 17 august în urma probatoriului administrat în cauză sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, suspectul a fost prezentat instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Turda cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.
Mai jos puteți urmări o filmare transmisă de IPJ Cluj din timpul reconstituirii.