Protest pe strada Trifoiului: oamenii nu vor blocuri cu 10 etaje lângă casele lor

Nemulțumiți de aglomerația care se va crea pe strada Trifoiului prin construirea unui ansamblu de locuințe cu 10 etaje și peste 500 de apartamente, mai mulți clujeni au protestat astăzi în zonă. Acțiunea a fost inițiată de Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului,  care se declară hotărâtă să meargă și în instanță cu acest caz, dacă legislativul local nu va aviza pozitiv plângerea prealabilă depusă în aceste zile la primărie.

”Sâmbătă, 24.09.2016, la ora 10 va fi acțiunea “simulare de trafic” pe strada Trifoiului, unde se dorește construcția a 4 clădiri de 10 etaje (576 de apartamente cu numai 391 de parcări conform autorizației). Tot cartierul Bună Ziua va fi afectat de aceste construcții dintre LIDL și Grand Hotel Italia (și altele care sunt în plan). Având în vedere că la ora actuală nu există infrastructură, căi de acces, parcări, ca să nu mai vorbim de spații verzi, locuri de joacă pentru copii, sunteți invitați să vă exprimați punctul de vedere”, se arăta într-o postare pe facebook care anunța evenimentul de astăzi.

La acțiunea propriu zisă au participat circa 20 de persoane, iar oamenii spun că sunt foarte îngrijorați de problemele pe care le va crea construirea noului ansamblu cu sute de locuințe pe o stradă cu doar două benzi, atât ca aglomerare a traficului, cât și a numărului insuficient de locuri de parcare, dar și de faptul că viitoarele clădiri cu 10 etaje vor umbri imobilele din zonă, în majoritate case sau blocuri cu maxim 4 etaje.

De altfel, acestea sunt și motivele pentru care Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului a depus miercuri o plângere prealabilă la primărie în care cere anularea PUZ-ului și a autorizațiilor de construire emise pentru 2 blocuri pe strada Trifoiului numerele 22-28.

Potrivit autorizației eliberate în iunie 2016, în zonă urmează a se construi un ansamblu de locuințe colective 2S+P+8E+2Er. Participanții la protest spun că investitorul GAD Real Estate dorește să ridice patru astfel de blocuri, din care primăria a autorizat două. De altfel, potrivit informațiilor oficiale de pe site-ul primăriei GAD Real Estate a primit autorizațiile 862 și 863 din 21.06.2016 pentru imobilele A și B. Lucrările au început deja și urmează să fie finalizate în octombrie 2017, investiția fiind estimată la 14 milioane de lei.

puz-trifoiului-22-28

 

Potrivit avizului dat de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, constructorii trebuie să asigure fluența în trafic în zonă prin ”rezolvarea de tip girație a străzilor Bună Ziua (14 m carosabil +trotuar+bandă verde) și Trifoiului (7 m carosabil +trotuar+bandă verde). În vederea autorizării se va prezenta dezmembrarea suprafețelor de teren necesare pentru corecția traseului străzii Trifoiului, lărgirea străzii Bună Ziua și realizarea intersecției. Alinierea față de strada Bună Ziua se face retras la minim 14 m iar față de strada Trifoiului la minim 12 metri de la traseele regularizate. În interiorul ansamblului, circulația este de tip inelar cu lățimea carosabilului de 6 m și parcări laterale. Parcarea auto aferentă funcțiunilor se rezolvă la nivelul terenului în lungul circulațiilor pe platforme dalate sau înierbate. Perimetral ansamblului și intercalat între locurile de parcare se vor planta arbori și gard viu, iar în centrul ansamblului se vor amenaja platforme, alei, spații verzi, locuri de joacă. Indicii urbaniștici propuși: POT max= 30%, CUT max= 2, 5 și 1, 5 Spații verzi min 25%”, se arată în avizul din 22.10 .2009.

14445887_10154575923183011_162323258_n

Astăzi oamenii din zonă au venit cu mașinile personale să facă ”o simulare de trafic” pentru a-și face o idee despre cât se va îngreuna circulația pe această stradă. ”În zonă sunt blocuri de mică înălțime P+3, P+4, iar cele care se construiesc sunt practic de P+10, pentru că există și două etaje retrase. Iar strada este foarte îngustă, blocurile au fost autorizate pe un PUZ care prevedea strada Bună Ziua cu 4 benzi, în condițiile în care Bună Ziua nu este cu 4 benzi, dar nici nu există loc să se mai facă 4 benzi. Este un PUZ cu aviz din 2009 și aprobat prin HCL în ianuarie 2010. Problema pe care o ridicăm noi este aglomerarea în zonă și având în vedere că clădirile de aici sunt mult mai mici vor fi și probleme de umbrire. Apoi traficul, nu a fost o consultare publică autentică pentru PUZ-ul respectiv, nu știm încă numărul de locuri de parcare care vor fi pentru că încă nu am reușit să obținem toate documentațiile de la primărie. Am depus o cerere prin avocați și sper să nu avem surprize, dar încă nu știm exact câte vor fi, ce se vede pe planșe este că vor fi foarte multe la suprafață și foarte aproape de limita de proprietate”, a precizat Elek Levente, fondatorul APUC.

14483631_1063269250461461_1619729455_nAm depus o plângere prealabilă prin care solicităm anularea autorizațiilor și a HCL-ului de aprobare a PUZ-ului și revenirea sau reautorizarea la eventual P+4 cât prevede inclusiv PUG-ul nou pe zona respectivă. Este o parcelă de peste 17.000 de metri pătrați pe care au împărțit-o în patru pentru că se vor construi patru blocuri. Spațiul verde este puțin. Din patru două sunt autorizate. Au început lucrările, este săpat, se toarnă. Noi am cerut în perioada când se discuta că urmează să se aprobe proiectul să se facă un studiu de trafic. Am fost ulterior în audiență la viceprimar și mi s-a spus că există un studiu de trafic și am cerut să îl vedem și noi, dar mi-a spus că nu se poate pentru că este un document intern al primăriei care nu se poate face public. Dar în mod normal trebuie să se facă un studiu de trafic pentru a se vedea dacă zona va suferi o supraaglomerare. E o stradă simplă cu 2 benzi, nici trotuarele nu sunt standard, pe o parte numai 40 centrimetri, nu a fost loc de mai mult. Ne putem raporta la ce prevede PUG-ul, adică maxim P+4 și la acest regim de înălțime nimeni nu ar obiecta. Pentru că, în ce an văzut în momentul de față, ar fi peste 500 de apartamente, adică circa 700 de mașini care să iasă în fiecare dimineață de pe parcela asta”, a adăugat acesta.

14459728_10154578216383011_2078241224_n

Asociația este decisă să recurgă și la instanță în acest caz. ”În continuare așteptăm răspunsul la plângerea prealabilă, dar probabil că vom primi un aviz negativ de la comisie, va intra în Consiliu și vom încerca să ne opunem, dar știm că avem șanse slabe pentru că primarul are majoritate, și în cazul în care răspunsul primăriei va fi nefavorabil pentru noi, vom merge în instanță și vom cere anularea PUZ-ului și a autorizațiilor, venind cu o documentare serioasă la care vor lucra atât arhiecți colaboratori ai asociației cât și avocați”, a sublinita Elek Levente.

Clujeanul recunoaște că oamenii se mobilizează greu să vină la astfel de acțiuni și își exprimă susținerea mai mult online sau telefonic, dar nu se arată descurajat de acest lucru. ”Știu că la protest nu a venit foarte multă lume, nu mă așteptam la altceva pentru că e foarte greu să îi mobilizezi pe oameni la asemenea acțiuni. Românul e obișnuit să rezolve altul și să benefiecieze el. Plângerea prealabilă a fost semnată de 15 persoane”, a spus acesta.

Distribuie:

Postaţi un comentariu